Cinci pui de leu, vedete la ZOO
Grădina Zoologică din Târgu Mureş are noi locatari. Cinci pui de leu, abia născuţi, sunt în grija mamelor lor şi în scurt timp vor fi integraţi în marea familie, unde pot fi văzuţi şi de vizitatori
De Redactia Observator la 26.04.2015, 09:37Grădina Zoologică din Târgu Mureş are noi locatari. Cinci pui de leu, abia născuţi, sunt în grija mamelor lor şi în scurt timp vor fi integraţi în marea familie, unde pot fi văzuţi şi de vizitatori
Conducerea grădinii a amenajat deja spaţiul, după nevoile micilor regi ai junglei.
Leii sunt vedetele grădinii zoologice din Târgu Mureş, după ce familia lor s-a mărit acum aproape o lună. Două leoaice au născut la interval de o zi. Una patru pui, cealaltă unul singur. Micuţii sunt bine îngrijiţi şi se pregătesc, în scurt timp, să iasă în întâmpinarea vizitatorilor.
Îngrijitorii grădinii zoologice au avut emoţii, ca nu cumva leoaicele să îi respingă şi să refuze să îi alăpteze. Astfel că în primele săptămâni de viaţă, puii au fost crescuţi în condiţii stricte.
În scurt timp, oamenii care ajung la grădină vor putea vedea şi doi pui de tigru, care acum au doar o săptămână.