COD PORTOCALIU de caniculă în aces weekend! Zonele vizate
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, noi avertizări COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic, valabile pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe judeţe din ţară, precum şi COD GALBEN de caniculă valabile vineri, sâmbătă şi duminică
De Redactia Observator la 25.07.2015, 09:31Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, noi avertizări COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic, valabile pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe judeţe din ţară, precum şi COD GALBEN de caniculă valabile vineri, sâmbătă şi duminică
Sâmbătă, judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui Galaţi şi, parţial, Bacău şi Vrancea vor fi sub COD PORTOCALIU de caniculă, iar Capitala şi restul judeţelor, cu excepţia Sucevei, Harghitei, Covasnei şi Braşovului, vor fi total sau parţial sub cod galben. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Duminică, ANM anunţă că vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Dobrogei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Codul portocaliu se instituie, duminică, pentru judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vaslui, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău.
Temperaturile maxime vor fi de 38-39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În regiunile vestice, nordice şi centrale instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile vor scădea. Valul de căldură va persista în următoarele zile în regiunile sudice şi estice.