Percheziţii cu aparate speciale în cazul dispariţiei Danei Leonte, în Spania, la casa iubitului femeii (Video)
Garda Civilă a reluat percheziţiile la locuinţa din Malaga, deţinută de spaniolul arestat pentru presupusa implicare în dispariția româncei Dana Leonte. Cei doi alcătuiau un cuplu şi aveau o fetiţă în vârstă de 10 luni.
De Cristian Ionescu la 27.09.2019, 15:15Garda Civilă a reluat percheziţiile la locuinţa din Malaga, deţinută de spaniolul arestat pentru presupusa implicare în dispariția româncei Dana Leonte. Cei doi alcătuiau un cuplu şi aveau o fetiţă în vârstă de 10 luni.
Percheziţiile au început de dimineaţă, iar anchetatorii au făcut verificări amănunţite în locuinţă, folosind şi un aparat special, care scoate în evidenţă existenţa şi celor mai mici pete de sânge.
Dana Leonte a dispărut în urmă cu 3 luni, anchetatorii au găsit indicii importante pe un câmp din apropiere
Dana Leonte a dispărut în iunie, din municipiul Arenas, unde locuia împreună cu iubitul ei. La momentul dispariţiei, spaniolul a spus că românca a plecat de bună voie, abandonându-şi copilul abia născut. Tot spaniolul a fost cel care a denunțat dispariția româncei, spunând că femeia avea probleme financiare, se împrumutase de o sumă mare de bani şi fugise în România. Versiune, potrivit presei spaniole, ar fi fost de la început considerată suspectă de autorităţi.
Trei luni mai târziu, spaniolul a fost arestat ca suspect, după ce fragmente osoase din corpului româncei (un femur) au fost descoperite pe un câmp. Testele de specialitate au demonstrat că aparţin Danei Leonte.
Spaniolul se află acum în arest preventiv, iar autorităţile cercetează în continuare zona în care au găsit indicii, folosind elicoptere, câini de urmă şi chiar scafandri, pentru bălţi, lacuri, sau alte zone cu apă.