Antena LIVE

Curs valutar

Declaraţie HALUCINANTĂ a unui oficial român: "Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu"

"Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc", a declarat vicepremierul Vasile Dîncu în legătură cu situaţia închisorilor din România.

De la 05.07.2016, 10:39
WhatsApp

"Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc", a declarat vicepremierul Vasile Dîncu în legătură cu situaţia închisorilor din România.

 "Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc, este o zonă în care, recunoaștem, organismele internaționale au observat deja asta, suntem pasibili de niște sancțiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de pușcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 și ceva, prima parte a clădirii. Este nevoie clară aici de o intervenție masivă a statului. Trebuie să facem investiții. În același timp, trebuie să găsim și alte forme", a afirmat vicepremierul, luni seară, la Realitatea Tv.

El a vorbit și despre diferențele dintre media detenției la alte închisori din Europa față de cele din România.

"Vă spun o cifră care este halucinantă, care este din statistica penitenciarelor. Dacă în pușcăriile din Europa media detenției este undeva la șapte luni, la noi depășește șapte ani. Asta înseamnă că trebuie să facem ceva mult mai mult în acest sens. Cu siguranță că este vorba și de adaptare a justiției, este vorba și de adaptarea populației la altceva, dar noi trebuie să folosim mai bine probațiunea. S-a introdus probațiunea și sunt în sistemul de probațiune vreo 40.000 de condamnați, am înțeles, deci a funcționat destul de bine. Va trebui să construim pușcării moderne, va trebui de asemenea să introducem zona privată", a adăugat Dîncu.

Vicepremierul a mai spus că de ani de zile vin concerne specializate în lume pe închisori private și pe acest tip de investiție, care ne propun și nouă să facem acest lucru, însă, "tot timpul căutăm soluții de alt fel".

"Este un fel de răzbunare, este un fel de frustrare, mi se pare, care vine din comunism și care a intrat în mecanismul statului și care acționează față de cei care, la un moment dat, sunt vinovați, acționează, mi se pare, cu ură, cu o pasiune negativă, ceea ce nu duce la reabilitarea lor pentru că pedeapsa, știm, este doar o etapă în reabilitarea individului și în integrarea înapoi a individului în societate. Guvernul a început, doamna Raluca Prună lucrează în acest moment la câteva proiecte, și o să sprijinim acest proces pentru că este cu adevărat un lucru care este greu de stăpânit și este unul în care suntem primitivi", a precizat Dîncu.

Sursa: Agerpres.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inchisori penitenciare romania
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024