Antena LIVE

Curs valutar

DIICOT: Percheziții la proxeneți din Timișoara și Arad

Procurorii DIICOT efectuează joi dimineață 10 percheziții domiciliare în municipiile Timișoara și Arad, vizând destructurarea unei grupări ai cărei membri recrutau eleve de liceu pe care le obligau să practice prostituția

De la 18.06.2015, 09:01
WhatsApp

Procurorii DIICOT efectuează joi dimineață 10 percheziții domiciliare în municipiile Timișoara și Arad, vizând destructurarea unei grupări ai cărei membri recrutau eleve de liceu pe care le obligau să practice prostituția

Potrivit unor surse judiciare, elevele erau racolate din școli, din cluburi sau de pe facebook, capul rețelei fiind Paul Mânzu, zis 'Paul', care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în dosarul devalizării BRD Timișoara, cu un prejudiciu creat de 2,3 milioane de euro.

Parteneri în afacerea cu trafic de minore erau, potrivit acelorași surse, agentul Ovidiu Gîtan de la Secția de Poliție nr. 1 Timișoara și Ovidiu Torj, fostul soț al Brigittei Sfăt.

Minorele racolate erau duse în vila din Dumbrăvița a lui Paul Mânzu (o zonă rezidențială nouă de lângă Timișoara), unde le erau livrate clienților contra cost iar relațiile sexuale erau filmate, ceea ce era folosit ulterior drept material de șantaj împotriva fetelor care încercau să iasă din rețea.

Potrivit biroului de presă al DIICOT, membrii grupării racolau și recrutau eleve de liceu prin metoda "Loverboy" determinându-le să practice prostituția în folosul lor financiar.

Din primele informații s-a stabilit faptul că membrii grupării fac parte din lumea interlopă a municipiului Timișoara, cu vaste legături în celelalte județe învecinate, cu precădere în județul Arad, unde de regulă căutau clienți cu potențial financiar ridicat care să-și permită să achite sume cuprinse între 200 și 600 lei/prestație sexuală.

Unii dintre membri, printre care și agentul de poliție, racolau prin intermediul rețelei de socializare facebook minore cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, pe care le ademeneau prin diverse metode (ex. promisiunea obținerii unor sume de bani, afișarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc față de persoana pe care încearcă să o atragă, crearea unui sentiment de importanță în raport cu celelalte persoane din jur).

Acest aspect nu reprezenta un impediment pentru membrii rețelei, deoarece ei exploatau la maximum naivitatea și vulnerabilitatea tinerelor care nu au împlinit vârsta majoratului și care erau ușor de amăgit cu privire la avantajele iluzorii pe care le-ar putea obține din practicarea prostituției.

Procurorii au descoperit că minorele erau de regulă plasate unor persoane importante cu atribuții în domeniul juridic (judecători, avocați), medical (medic ortoped) și în rândul celor care asigurau ordinea (agenți de poliție) iar în cazul în care tinerele doreau să rupă legătura cu membrii grupării, aceștia treceau la șantajarea lor cu prezentarea unor filmări compromițătoare.

Din conținutul declarațiilor date de eleve s-a reținut că prestațiile sexuale se consumau fie la domiciliul clientului, fie la locuința liderului grupului iar cei care beneficiau de prestațiile sexuale consumau de regulă droguri, fapt ce sporește pericolul în care aceste tinere se găseau.

Anchetatorii mai arată că printre cei care beneficiau de serviciile sexuale ale minorelor se numără un judecător la Judecătoria Timișoara, un avocat în Baroul Timiș și un medic ortoped de la Spitalul Județean Timișoara.

Până în prezent, au fost identificate peste 25 victime minore iar 12 membri ai grupării urmează să fie aduși cu mandat pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.

În cauză, DIICOT a colaborat cu BCCO Timișoara, cu sprijinul SRI.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

diicot perchezitii timisoara arad
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024