Doi gemeni din Australia și-au găsit părinții români, după 22 de ani de la adopție
Reţeaua Facebook a schimbat radical viaţa unor gemeni de origine română, adoptaţi de o familie din Australia! Cei doi au scris că şi-ar dori să-şi cunoască părinţii naturali, iar peste 12 mii de oameni au distribuit mesajul. Iar, într-un final, au reuşit să afle unde locuiesc în prezent mama şi fraţii lor pe care nu i-au văzut vreodată.
De Redactia Observator la 21.11.2018, 18:15- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Reţeaua Facebook a schimbat radical viaţa unor gemeni de origine română, adoptaţi de o familie din Australia! Cei doi au scris că şi-ar dori să-şi cunoască părinţii naturali, iar peste 12 mii de oameni au distribuit mesajul. Iar, într-un final, au reuşit să afle unde locuiesc în prezent mama şi fraţii lor pe care nu i-au văzut vreodată. Asta s-a întâmplat exact în ziua în care gemenii au împlinit 22 de ani.
La 22 de ani, Gena şi Calmen nu au amintiri cu părinţii lor naturali. Trăiesc în Australia şi singura familie pe care au avut-o a fost cea adoptivă. Care nu le-a ascuns însă niciodată povestea naşterii lor.
Am fost luaţi din spital când aveam trei luni, am fost duşi la un orfelinat pentru că părinţii noştri erau prea săraci ca să ne păstreze. De acolo am fost adoptaţi când aveam doi ani şi jumătate, am venit în Australia. Am o familie foarte frumoasă şi prieteni minunaţi - Gena
Când a devenit la rândul ei mamă, tânăra a decis să caute pe Internet o legătură cu părinţii naturali. Mesajul ei trimis pe o pagină Facebook unde sute de copii adoptaţi îşi caută părinţii a fost văzut de o angajată a primăriei din satul unde locuieşte familia naturală.
Chiar de ziua ei şi a fratelui, Gena a aflat veşti despre familia ei din România.
Mama trăieste din ajutor social, momentan e bolnavă. Probabil a înţeles dar nu poate vorbi. Tatăl a decedat în luna aprilie, anul acesta - Margareta Szucs, angajat primărie
Sunt puţin suprată din cauza condiţiilor în care trăiesc. Sper să îi pot ajuta, sper să îi pot vizita în viitorul apropiat - Gena
Rudele abia aşteaptă să îi cunoască pe gemenii care au avut parte de o soartă mai bună decât a fraţilor lor, la celălat capăt al pământului.
Gemenii din Australia au reuşit să-şi regăsească părinţii naturali prin intermediul unei pagini Facebook care a mai reîntregit până acum sute de familii.
Impresionată de soarta familiei naturale, Gena a promis că va veni să îşi viziteze mama şi fraţii.