Două surori de 15 ani din Suceava, bătute şi înjunghiate de propriul tată
Două surori de 15 ani, din comuna suceveană Putna, au ajuns la spital după ce au fost bătute şi tăiate chiar de tatăl lor. Fetele erau în grija unei mătuşi, pentru că mama este plecată la muncă în Anglia iar, până de curând, tatăl nu avusese voie să se apropie de ele
De Redactia Observator la 28.09.2015, 16:48Două surori de 15 ani, din comuna suceveană Putna, au ajuns la spital după ce au fost bătute şi tăiate chiar de tatăl lor. Fetele erau în grija unei mătuşi, pentru că mama este plecată la muncă în Anglia iar, până de curând, tatăl nu avusese voie să se apropie de ele
În urmă cu doi ani omul a încercat să îşi violeze una dintre fete. Timp de 6 luni fetele au fost protejate de un ordin de restricţie. Cum ştiau că bărbatul a plecat din ţară, nu au mai cerut prelungirea ordinului de restricţie. Atât i-a trebuit omului.
Lovite şi tăiate, fetele au ajuns în mâinile medicilor. Pentru siguranţa lor, după ce vor fi externate, vor fi preluate de către autorităţi.
După ce şi-a torturat fetele, bărbatul a fugit, iar în acest moment nimeni nu ştie nimic de el. Este însă căutat de către poliţişti, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.