În România, nici copiii nu scapă de taxe. O fetiţă de doar 6 ani a primit o somaţie de plată la Iaşi, de 35 de lei
În România, nici copiii nu scapă de taxe. O demonstrează cazul incredibil al unei fetiţe de şase ani din Iaşi, somată de Casa de Asigurări de Sănătate să-şi plătească spitalizarea.
De Redactia Observator la 23.04.2018, 20:27În România, nici copiii nu scapă de taxe. O demonstrează cazul incredibil al unei fetiţe de şase ani din Iaşi, somată de Casa de Asigurări de Sănătate să-şi plătească spitalizarea. Funcţionarii au fost convinşi că fata, internată în urmă cu trei ani, a beneficiat de o dublă decontare a aceleiaşi intervenţii.
Iniţial, mama fetiţei crezut că este vorba despre o eroare. Însă, în somaţia primită, era scris negru pe alb inclusiv CNP-ul fiicei sale de şase ani.
Cornelia Strugaru, mama fetiţei: "Cand am ajuns acasa si am deschis plicul, surpriza. Cadou de ziua sotului am primit instiintarea de plata a fetei, somatia. Pe numele ei. Un minor de sase ani."
Un minor care, acum trei ani, a ajuns la spitalul Sfânta Maria din Iaşi, după ce şi-a fracturat femurul. Conform legii, copiii nu plătesc contribuţii. Pentru a lămuri situaţia, mama şi fiica au mers astăzi la Casa de Asigurări de Sănătate.
Doar că răspunsul pe care îl căuta nu l-a găsit acolo. După câteva întrebări la ghişeu şi o discuţie cu directorul instituţiei, mama fetiţei a aflat că eroarea aparţine celor de la spitalul îb care a ajuns fetiţa în urmă cu 3 ani.
Cornelia Strugaru, mama fetiţei: "Mi-a explicat ca nu de aici este eroarea, ci de la spital, unde reiese ca eu sunt cea vinovata, ca am semnat o hartiuta, ca am fost de acord ca radiografiile sa nu se faca intr-un spital, ci intr-un ambulatoriu. Ceea ce nu este adevarat."
La spital însă, conducerea are o altă variantă. Mama ar fi declarat pe proprie răspundere că fiica ei nu era internată, dar medicul a decis, câteva ore mai târziu, că fata are totuşi nevoie de o nouă intervenţie.
Deocamdată, se fac verificări şi la spital, şi la Casa de Sănătate, pentru a vedea ce a provocat eroarea. Mama fetiţei va primi un posibil răspuns abia la începutul săptămânii viitoare.