Contabila Spitalului de Urgenţă din Piteşti a fraudat instituţia cu aproape un milion de euro
Fraudă la Spitalul de Urgenţă din Piteşti! Timp de 5 ani, contabila instituţiei a reuşit să fure 4 milioane de lei.
De Redactia Observator la 22.09.2017, 17:32Fraudă la Spitalul de Urgenţă din Piteşti! Timp de 5 ani, contabila instituţiei a reuşit să fure 4 milioane de lei, aproape un milion de euro. Femeia inventa datorii către furnizori de servicii şi materiale, iar ca beneficiar trecea o firmă ai cărei patroni erau complicii ei şi cu care împărţea banii. Contabila, împreună cu cei doi oameni de afaceri au fost reţinuţi de către procurorii DIICOT.
Isabela Din, director financiar contabil la Spitalul de Urgenţă Piteşti: "Am auzit de la colegii mei. I-am zis: ştiu situaţia ta, am citit prin ziare. Dar cred că aici nu se întâmplă ceea ce ai făcut. Şi a zis că nu." Se pare totuşi că n-a crezut-o, căci a fost mai atentă la actele contabile întocmite de femeie. Aşa a descoperit cum acţiona contabila. În 2008, aceasta a fost implicată în dosarul fraudei de 700.000 de euro al unei bănci din Piteşti.
Isabela Din, director financiar contabil la Spitalul de Urgenţă Piteşti: "Mi-am dat seama la închiderea trimestrului întâi 2017, când am luat să verific conturile, că aveam bilanţul. A spus că a greşit. Şi i-am spus că dacă s-a virat greşit să ia legătura cu persoanele şi să aducă banii înapoi."
Mai exact, contabila scria ordine de plată, trecea pe ele diverse firme furnizoare de materiale şi servicii către Spital, dar trecea contul şi datele de identificare ale altei societăţi, care îi returna apoi o parte din bani.
- Un bărbat în vârstă de 77 de ani din Oraviţa e dispărut de aproape trei săptămâni. Familia îl caută...
- DEZASTRUL de după furtună! De cinci zile, la Timişoara plouă în casele rămase de duminică fără acoperişuri
- În doar o săptămână, un profesor de matematică din Rovinar a avut trei acuzaţii de agresiune asupra elevilor
Directorul financiar l-a anunţat imediat pe managerul spitalului. Au cerut un audit intern. Atunci au descoperit că peste 70 de astfel de ordine ar fi fost făcute de femeie, timp de 5 ani. Iar paguba spitalului ar fi fost de 4 milioane de lei. După audit, conducerea spitalului au anunţat şi procurorii despre fraudă.
Ieri, contabila şi doi oameni de afaceri, complicii ei, au fost reţinuţi pentru constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave.