Fructele se mănâncă, nu se beau! Sucul de portocale conține aceeași cantitate de zahăr ca băuturile carbogazoase
Oricât de proaspete, sucurile din fructe stoarse pot fi la fel de periculoase ca băuturile carbogazoase.
De Redactia Observator la 25.02.2018, 23:30Oricât de proaspete, sucurile din fructe stoarse pot fi la fel de periculoase ca băuturile carbogazoase. Conţin la fel de mult zahăr, ne atenţionează specialiştii. Un singur pahar poate echivala, de pildă, cu necesarul de glucide al unui adolescent pentru o zi întreagă.
În fiecare dimineaţă, Raluca bea un fresh de portocale. A devenit un fel de ritual pentru ea. "Prefer sucruile naturale pentru că, consider că sunt mult mai sănătoase, au mult mai multe vitamine, mult mai puţin zahăr." Total greşit, spun specialiştii. Analizele arată că, desori, un suc din fructe proaspăt stoarse conţine la fel de mult zahăr ca o băutură carbogazoasă artificială.
Mai precis, într-un pahar de 250 de mililitri cu suc de fructe găsim în jur de şase linguriţe de zahăr, adică o cantitate de aproape 30 de grame. Altfel spus, un fresh băut de dimineaţă conţine cantitatea maximă de zahăr necesară unui adolescent, pentru o zi întreagă.
La fel şi caloriile. O portocală medie aduce aproximativ 80 de calorii. Un pahar cu suc însă, poate ajunge la 118. În plus, renunţăm la pulpa fructului, bogată în fibre sau vitamine.
Acesta este şi sfatul nutriţioniştilor, mai bine mâncăm un fruct, decât să bem un pahar de suc de fructe, fără pulpă. Grav este însă că în top rămân sucurile acidulate. Ultimile studii făcute de vecinii europeni arată că un singur român bea, anual, aproximativ 70 de litri de băuturi carbogazoase.
Plăcerea se poate transforma însă în boală. Băuturile cu mult zahăr duc la obezitate, diabet sau boli cardiovasculare, avertizează din nou medicii.