Antena LIVE

Curs valutar

Video

”Ia uitaţi, e piatră!”. Un lac important din România, care asigura apă pentru zeci de mii de oameni, a secat complet

Seceta continuă să facă ravagii şi lasă în urmă peisaje dezolante. În multe zone din ţară, culturile agricole sunt compromise, iar oamenii primesc apă cu porţia. Opt comune din judeţul Iaşi riscă să rămână complet pe uscat, după ce lacul care le alimenta a secat mai bine de jumătate. Iar meteorologii n-au veşti bune nici pentru perioada următoare.

De la 11.07.2022, 20:41
WhatsApp
Vezi și:

”Ia uitaţi, e piatră! Ăsta e mâl”. Lacul Hălceni din comuna Şipote, unul dintre cele mai mari lacuri cu apă potabilă din nordul judeţului Iaşi. Pe locul unde nu de mult era apă, acum pasc oile, iar oamenii se plimbă cu căruţa. Seceta a golit mai bine de jumătate din suprafaţa de 400 de hectare. ”Acum suntem practic la mijlocul lacului. Aici apa trebuia sa aibă cel puțin doi metri adâncime. Nici vorba se așa ceva. Nu mai este apă nici măcar în sol, după cum se observă. E atât de uscat încât s-au format cratere”, arată Clara Mihociu, reporter Observator. ”Aşa ceva nu am văzut”, mărturisește Ioan Prăjanu, primar Şipote.

Secetă cumplită la Iași. Lacuri secate și culturi compromise

Râul Miletin, care alimenta lacul, nu arată nici el mai bine. Oriunde te uiţi, nu vezi niciun strop de apă. ”E secat complet.Acum doi sau trei ani a dat afară complet. A ieşit din albie şi a fost inundat tot aici”, povestește primarul. Din lacul Hălceni se aprovizionează opt comune cu câteva zeci de mii de locuitori. Oamenii spun că aici nu a mai plouat serios de la începutul lunii mai. În ultimele săptămâni au primit apă cu porţia. ”Curge, dar puţin. Nu poți sa pui o mașina automată sa spele”, zice un localnic. ”Noaptea nu curge deloc”.

Nu doar aici sunt probleme. Alte 17 comune din judeţ primesc apă cu picătura. Aşa că furnizorul de apă potabilă în reţea recomandă deschiderea robinetului doar pentru strictul necesar: consum alimentar şi igienă. ”În comuna Cucuteni și două sate din comuna Gropnița, unde câteva zeci de gospodarii nu au apă, se asigură distribuirea apei potabile cu rezervoare mobile”, a declarat Răzvan Manolache, ApaVital Iași.

Pe acelaşi subiect

De lipsa ploilor suferă şi judeţele vecine. Pârâul Lohan din apropierea comunei Olteneşti, judeţul Vaslui, a secat. La fel şi fântânile. Oamenii din zonă se plâng că seceta a nenorocit culturile de porumb şi floarea soarelui. ”Din luna mai, ploile au încetat. Apa în fântâni ... Stăm foarte rău la capitolul ăsta, pentru că pânza freatică s-a lăsat”, spune Constantin Galeru, primar Olteneşti. ”Floarea e dusă, 75% e terminată. Și porumbul, nu cred că scoatem 20%”, oftează un agricultor. ”Chiar dacă va veni și ploaie, nu are mare lucru ce să mai facă”.

Prognoza meteo ANM. Cum va fi vremea în țară

Potrivit ANM, în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Bărgan, Banat, Crişana şi Maramureş este secetă pedologică severă. Iar veştile nu sunt bune nici pentru perioada următoare. Vine un nou val de caniculă. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

apa canicula iasi meteo seceta vremea
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024