Isteria coronavirus aduce pe străzi, în Bucureşti, oameni mascaţi ca în filmele cu atacuri chimice
Isteria coronavirus aduce pe străzi, în Bucureşti, oameni mascaţi ca în filmele cu atacuri chimice. Panica a cuprins România şi după cozile din supermarketuri, apar acum imagini cu măşti militare purtate pe stradă.
De Cosmin Stăniloiu la 26.02.2020, 12:19Isteria coronavirus aduce pe străzi, în Bucureşti, oameni mascaţi ca în filmele cu atacuri chimice. Panica a cuprins România şi după cozile din supermarketuri, apar acum imagini cu măşti militare purtate pe stradă.
Doi tineri au fost fotografiaţi în Bucureşti cu măşti ca în filmele cu atacuri chimice, în staţiile STB şi în mijloacele de transport în comun.
În ţară e criză de măşti de unică folosinţă, iar acolo unde se mai găsesc se vând la preţuri foarte mari. Sunt, astfel, oameni ingenioşi care, de frica coronavirusului, au ales să se protejeze cu măşti militare.
26 de persoane se află în carantină, iar 2.077 de persoane sunt monitorizate la domiciliu, în România, sub suspiciunea de coronavirus. Totodată, sunt în analiză la Institutul Matei Balș 32 de probe prelevate de la persoane care provin din zonele vizitate de cetățeanul italian depistat pozitiv de autoritățile italiene.