PROPULSĂM VIITORUL! Idee revoluţionară pentru piaţa auto, concepută de un TÂNĂR ROMÂN
La 27 de ani, Valentin Căpătan este un tânăr inginer, cu un viitor promiţător în meseria sa. Atât de mult, încât şi-a dorit din suflet să termine o facultate în care să înveţe toate secretele unui autovehicul. Anul trecut a câştigat un concurs de profil care l-a ajutat să pună în aplicare o invenţie ce revoluţionează piaţa auto.
De Redactia Observator la 24.04.2017, 08:40La 27 de ani, Valentin Căpătan este un tânăr inginer, cu un viitor promiţător în meseria sa. Atât de mult, încât şi-a dorit din suflet să termine o facultate în care să înveţe toate secretele unui autovehicul. Anul trecut a câştigat un concurs de profil care l-a ajutat să pună în aplicare o invenţie ce revoluţionează piaţa auto.
Un an a durat până când Valentin a reuşit să îşi pună în pratică proiectul ce poate revoluţiona piaţa auto. Sistemul de frânare fără fricţiune cu ajutorul magnetilor de neodim, gândit de el, a putut fi adaptat, după ce în 2016 a câştigat 10.000 de lei la un concurs de idei inovative în industria automobilelor.
VALENTIN CĂPĂTAN, câştigătorul primei ediţii a concursului "PROPULSĂM VIITORUL"
"Banii m-au ajutat să îmi dezvolt proiectul. Am realizat un prototip cu ajutorul acestor bani. Sunt necesari oricărui mic inventator să îşi dezvolte proiectul, ulterior."
TRISI CRISTEA, directorul Fundaţiei Dan Voiculescu
"El a înaintat cu ideea lui şi deja are prototipul care confirmă că ideea lui funcţionează şi încercăm să mergem mai departe şi să punem în aplicare, în cadrul unui proiect mai larg, ideea lui."
Însă, tânărul inginer nu se opreşte aici. Îşi doreşte să meargă mai departe şi să surprindă pe toată lumea cu ideile lui revoluţionare.
VALENTIN CĂPĂTAN, câştigătorul primei ediţii a concursului "PROPULSĂM VIITORUL"
"Intenţionez să pun în aplicare acest sistem de frânare pe o maşină adevărată, ca să spun aşa, pe un monopost sau ceva de genul, iar celelalte invenţii vreau să fie o surpriză pentru spectatori, să zic aşa."
Tot la Salonul Auto din Capitală, pasionaţii de automobile au putut vedea cum funcţionează un motor cu ardere internă, o bujie, servodirecţia sau transmisia principală.
Iar studenţii de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara au adus la stand, un proiect măreţ, numit "Laboratorul lui Dexter". Nici cei din Timişoara nu s-au lăsat mai prejos.
Vizitatorii care au trecut pragul salonului auto au putut admira o serie întreagă de inovaţii în domeniu prezentate de tinerii ingineri români.