Antena LIVE

Curs valutar

Metodă inedită de protecţie împotriva viscolului

Nu avem încă şoselele înzăpezite dar avem soluţii preventive. În premieră naţională, Consiliul Judeţean Arad a optat pentru o metodă inedită de a proteja drumurile împotriva viscolului.

De la 17.12.2013, 13:52
WhatsApp
Vezi și:

Au apelat la salcia energetică menită să înlocuiască perdeaua forestieră. Investiţia nu e mare, iar viitorul sună profitabil. Primăvara, planta se recoltează şi se vinde pe bani frumoşi, drept combustibil bio.

Primul avantaj al sălciilor este faptul că acestea cresc sub formă de tufe. Protejează astfel de zăpadă. În plus, un eventualul impact al unei maşini nu conduce la consecinţe atât de grave ca şi în cazul loviturii de trunchiul unui copac.

Primii 32.000 de butaşi au început să fie plantaţi chiar de ieri. Nu e timp de pierdut. Iarna a bătut deja la uşă, iar şoseaua cea mai afectată de viscol din judeţul Arad, Semlac Nadlac, are 20 de kilometri.

Salcia energetică a fost adusă acum câţiva ani din Suedia. Din mai multe soiuri, doar trei s-au adaptat climei şi solului de la noi.

Bani care din primul an de recoltare se vor întoarce. Din lemnul de salcie se obţine biomasa, un combustibil bio. Dintr-un singur hecta, mai bine de 30 de tone. În timp ce o singură tonă de biomasă umedă se vinde cu 50 de euro. Astfel autorităţile s-au gândit şi la o sursa importantă de venit.

În zilele următoare, salcia energetică va fi plantată pe încă patru drumuri din judeţul Arad.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social metoda inedita proteja drumurile viscol
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024