Mişu Negriţoiu, şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară, demis în plin scandal al polițelor RCA
În plin scandal al poliţelor RCA, şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară i-a fost anulat mandatul precum o poliţă neplătită. Cu unanimitate, parlamentarii au vacantat locul lui Mişu Negriţoiu. Scenariul este însă dramatic în privinţa tarifelor asigurărilor obligatorii.
De Redactia Observator la 11.05.2017, 20:14În plin scandal al poliţelor RCA, şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară i-a fost anulat mandatul precum o poliţă neplătită. Cu unanimitate, parlamentarii au vacantat locul lui Mişu Negriţoiu. Scenariul este însă dramatic în privinţa tarifelor asigurărilor obligatorii.
Mişu Negriţoiu, fost preşedinte ASF: "În consecinţă, orice hotărâre se va lua şi n-am nicio îndoială că se va lua, este ilegală şi contestabilă. Eu nu plec! Deci eu nu plec! Odată, nu cred asta!"
Şi a plecat. Mişu Negriţoiu a fost demis de plenul Parlamentului cu 238 de voturi. N-a rămas însă dator: "Prefer să ies scos de politicieni, decât să ies scos de DNA!"
În tot acest scandal, şoferii aşteaptă răspunsuri. Cresc sau nu poliţele RCA? Mai ales că a mai rămas mai puţin de o săptămână până la expirarea plafonării. Brokerii par să aibă veşti bune pentru unii.
- Huiduieli, lacrimi şi ţipete. Aşa a început prima dezbatere publică pe marginea celebrei legi a vaccinării
- O fetiţă de 8 ani, bătută şi abuzată de mamă şi de bunică, a fost salvată de prietenul ei cu trei ani mai...
- Într-un sat din Gorj morţii nu se îngroapă. Li se construiesc adevărate case, cu trei camere şi sală de mese!
Astfel, în această perioadă de plafonare, persoanele fizice au plătit cu 12% mai mult faţă de perioada obişnuită, adică 533 de lei. În timp ce persoanele juridice au plătit cu 16% mai puţin, însemnând 1.340 de lei.
Potrivit datelor brokerilor de asigurări, un şofer de 23 ani care conduce o maşină cu o capacitate cilindrică de 1,5, plăteşte în această perioadă de plafonare 1.035 de lei pentru 12 luni. Pentru aceeaşi maşină, cu aceeaşi capacitate cilindrică, dar condusă de un şofer de 38 de ani, preţul este de 255 de lei mai mic.
Şi mai multe voci spun însă că fix într-o săptămână, tarifele vor exploda. Creşterile medii vor fi de 20 de procente.
România are cele mai mici preţuri din UE când vine vorba de asigurări auto. E drept, nici salariile nu sunt cele mai mari.