Nervi și aglomerație pe Valea Prahovei: "Trebuie să fii zen sau să fii beat că să ajungi la destinație, sincer!"
Vacanţa elevilor a sporit aglomeraţia din staţiunile de schi. Cine a sperat că scapă de înghesuială la vecinii bulgari, în staţiunea Bansko, s-a înşelat. Pe Valea Prahovei, distracţia s-a transformat în nervi şi haos, după ce oamenii au petrecut mai mult timp la cozi decât pe pârtii.
De Redactia Observator la 31.01.2021, 20:42- Sătui de restricții, mulți români au luat drumul muntelui, cu gândul la un weekend de relaxare
O lungă aşteptare. Aşa arată pentru sute de iubitori de schi şi snowboard primul weekend de vacanţă la telegondola din Sinaia.
Nu sunt condiţii. Stăm foarte mult la coadă. Pârtiile sunt închise o zi da, o zi nu.
Cei mai mulţi şi-au cumpărat bilet să urce până la cota 2000, dar, din cauza vântului puternic, telegondola a mers doar până la cota 1400. Cine a vrut să ajungă la înălţime, a trebuit să ia telecabina şi să plătească în plus.
Oamenii au plecat dezamăgiţi spre casă. Dar nu înainte de a face un nou test al rădării: aglomeraţia din trafic.
Ori trebuie să fii zen sau să fii beat că să ajungi la destinație, sincer!
Aglomerație în trafic, pe drumurile către munte
Cei care au ales să îşi înceapă concediul la final de weekend pentru a scăpa de haosul din staţiuni s-au păcălit. Aglomeraţie a fost şi pe drumurile spre munte. Între Sinaia şi Buşteni, s-a stat ore întregi în colone kilometrice.
Şi turiştii care au ales să meargă în staţiunea Rânca au avut de îndurat un trafic de coşmar. După ore bune în care mai mult s-a stat decât s-a mers, mulţi au făcut cale întoarsă spre casă.
Cei care au vrut să evite îmbulzeala din staţiunile noastre au preferat să meargă la vecinii bulgari. Doar că nici acolo nu au scăpat. În Bansko, cea mai modernă staţiune de schi din Bulgaria, coada la instalaţiile de transport pe cablu părea fără sfârşit.
Cei mai mulţi dintre turişti sunt români şi au ajuns în staţiune încă de joi seara, înainte ca Bulgaria să permită intrarea în ţară pentru turişti doar cu test negativ de COVID.