O învăţătoare este acuzată că îi bate pe elevii de clasa întâi cu o nuia
Lecţii de teroare. Asta este acuzată că preda învăţătoarea unei şcoli din Vaslui elevilor de clasa întâi. Numai luni doi dintre ei au ajuns acasă cu palmele umflate de la loviturile de nuia
De Redactia Observator la 26.11.2014, 13:21Lecţii de teroare. Asta este acuzată că preda învăţătoarea unei şcoli din Vaslui elevilor de clasa întâi. Numai luni doi dintre ei au ajuns acasă cu palmele umflate de la loviturile de nuia
Printre lacrimi au reuşit să le povestească părinţilor că au parte de asemenea tratament în fiecare zi, iar ameninţările sunt şi ele o obişnuinţă. Învăţătoarea a fost suspendată pentru 10 zile, iar superiorii ei trebuie să hotărască dacă îi mai permit să se întoarcă vreodată la catedră.
Este pedeapsa pe care a primit-o unul dintre copiii de clasa întâi pentru că n-a învăţat lecţia. Băiatul i-a povestit bunicii că învăţătoarea l-a lovit până a obosit.
În aceeaşi zi, un alt coleg de clasă a ajuns şi el acasă bătut. Palmele îi ardeau de la loviturile de nuia. Când l-a văzut, tatăl lui a văzut negru în faţa ochilor. A aşteptat-o pe învăţătoare să iasă de la ore şi i-a cerut socoteală.
Revoltaţi de atitudinea femeii, oamenii au anunţat-o pe directoarea şcolii de probleme. Părinţii au acuzat violenţă atât fizică cât şi verbală.
Învăţătoarea predă de mai bine de 30 de ani şi mai are un an până la pensie. Deocamdată, ea a fost pedepsită. Câteva zile nu mai are ce căuta la catedră.
Învăţătoarea nu a ieşit din casă să-şi spună punctul de vedere despre acuzaţiile făcute la adresa ei.