O maşină cumpărată la ocazie s-a făcut scrum în Piteşti
O maşină cumpărată la ocazie de sărbători s-a făcut scrum pe o şosea în Piteşti. Proprietarul s-a bucurat de preţul mic, dar se pare că oferta includea şi defecţiuni ascunse.
De Redactia Observator la 18.12.2020, 14:56Focul a izbucnit de la motor în timp ce autoturismul era în mers şi s-a extins rapid. Extinctorul folosit de şofer n-a făcut faţă flăcărilor.
Pompierii au reuşit într-un final să stingă flăcările, dar maşina a fost distrusă în totalitate. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică a autoturismului.