Obligat să plătească pensie alimentară pentru un copil care nu era al lui
Comuniştii l-au obligat să recunoască un copil care nu era al lui. O viaţă a plătit pensie alimentară şi abia după 25 de ani, testul ADN i-a făcut dreptate.
De Redactia Observator la 10.10.2014, 07:52Comuniştii l-au obligat să recunoască un copil care nu era al lui. O viaţă a plătit pensie alimentară şi abia după 25 de ani, testul ADN i-a făcut dreptate.
Adrian Ciungu avea 19 ani când s-a trezit tată pe hârtie. O vecină adolescentă, care era însărcinată, le-a spus tuturor că pruncul pe care urma să-l nască era al lui. Nimeni nu a luat în calcul că băiatul fusese înrolat în armată şi că nu avusese o relaţie cu mama minoră.
Cum autorităţile comuniste nu concepeau ca un copil să nu aibă tată, tânărului i s-a făcut dosar pentru relaţii cu minore şi a fost obligat să recunoscă paternitatea.
Până la majoratul copilului, Adrian Ciungu a plătit lunar pensia alimentară stabilită de instanţă. 400 de lei, pe vremea comunismului, iar după Revoluţie, un sfert din salariu.
Bărbatul şi-a căutat din nou dreptatea în justiţie. Dar a găsit-o doar pe jumătate. Legal, s-a hotărât că nu este tatăl copilului iar un judecător de la tribunalul Argeş a decis ca statul să-i plătească daune morale de 50 de mii de EURO. În decizia efectivă s-a scris însă 50 de mii de LEI. Dacă nu va primi dreptatea de la justiţia română, Adrian Ciungu vrea să dea în judecată statul român la Curtea Drepturilor Omului.