Paștele la 4 mii de metri înălţime
În a doua zi de Paşte săriturile de la 4 mii de metri înălţime au fost şi mai colorate la Clinceni. Un tânăr a decis să-şi ceară iubita de soţie cât mai aproape de cer. Iar paraşutiştii profesionişti, dar şi cei care au încercat săriturile în tandem pentru prima dată au ciocnit ouă în aer.
De Redactia Observator la 21.04.2014, 22:05- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
23 de grade, soare puternic şi multă adrenalină. Au fost ingredientele pentru reţeta distracţiei de astăzi pe aerodromul din Clinceni. Scopul principal? Ciocnitul ouălor în aer. La 4 mii de metri.
Colegii noştri nu s-au dat la o parte şi s-au echipat pentru a fi în mijlocul acţiunii. Sonia este la al patrulea ei salt, dar este pentru prima dată când ciocneşte ouă la înălţime.
Senzaţiile celor 4 mii de metri până la sol combinate cu concentrarea de a ciocni ouăle la o viteză de 200 de kilometri pe oră au fost pe măsură. Acelaşi lucru l-au făcut astăzi peste 50 de pasionaţi de adrenalină. Selena a sărbătorit a doua zi de Paşti odată cu primul ei salt.
Pentru doi tineri ziua de azi va rămâne cea mai puternică amintire. Adrian s-a gândit 10 ani până să o ceară de soţie pe Diana. Dar modul în care a făcut-o a fost total inedit. Şi-a adus iubita la aerodrom şi, cu complicitatea prietenilor, în timp ce ei erau în aer, a fost afişat un banner uiaş cu întrebarea cheie.
A vrut să facă ceva inedit şi i-a ieşit. Diana a acceptat pe loc cererea în căsătorie. Pe cei care doresc să simtă senzaţia saltului de la 4 mii de metri, paraşutiştii profesionişti de la Clinceni îi aşteaptă toată vara. Cele mai multe surprize vor fi organizate de 1 mai.