Pisica de pe acoperișul fierbinte!
Un pui de pisică le-a dat ceva bătăi de cap pompierilor din Dej, aseară. De două zile prizonier într-un vârf de acoperiş, puiul de pisică i-a fentat pe salvatori, care-au urcat cu două scări după ea. Unul dintre pompieri s-a ales şi cu o muşcătură
De Redactia Observator la 19.06.2014, 13:45Un pui de pisică le-a dat ceva bătăi de cap pompierilor din Dej, aseară. De două zile prizonier într-un vârf de acoperiş, puiul de pisică i-a fentat pe salvatori, care-au urcat cu două scări după ea. Unul dintre pompieri s-a ales şi cu o muşcătură
Cu o scară întinsă pe acoperiş, unul dintre pompieri se apropie tiptil de puiul de pisică. Cum nu vrea nicicum să-l sperie, nu face mişcări bruşte. Dar nici aşa nu-i bine. Cu cât salvatorul se apropie, pisica se agăţă tot mai tare cu ghearele de tabla acoperişului. Pompierul îşi ia inima în dinţi, în cele din urmă. Pune un picior pe aerisirea podului şi întinde curajos o mână după ghemul de blană.
Dar, când crede că l-a prins puiul ţâşneşte din mâinile salvatorului după ce-l muşcă prin mănuşă, face câteva salturi graţioase şi ajunge la celălalt pompier. Dar nici acesta n-o prinde. Odată ajunsă pe asfalt, mâţa o ia la fugă printre scări şi picioarele salvatorilor, în timp ce o doamnă aleargă după ea până într-o curte. În sfârşit e bine, după două zile petrecute la înălţime.