Poșta Română va distribui pașapoartele către persoanele fizice. Iată de când
Operatorul național poștal va distribui pașapoartele către persoane fizice, în urma câștigării unui contract cu o valoare estimată de 495.000 de lei, informează, miercuri, Compania Națională "Poșta Română'
De Redactia Observator la 11.03.2015, 10:49Operatorul național poștal va distribui pașapoartele către persoane fizice, în urma câștigării unui contract cu o valoare estimată de 495.000 de lei, informează, miercuri, Compania Națională "Poșta Română"
Astfel, Poșta Română va expedia, începând cu data de 1 aprilie, la domiciliu, până la 45.000 de documente de călătorie, pe durata a doi ani.
CNPR a participat, la începutul lunii aprilie, la procedura de cerere de oferte organizată de Direcția Generală de Pașapoarte, acțiunea având ca obiect achiziționarea de servicii de curierat, în baza HG 1087/2013, pentru distribuirea pașapoartelor către persoane fizice.
Modalitatea de desfășurare a procedurii a fost online, iar competitorii Poștei Române au fost două dintre cele mai mari companii private de curierat din România.
"Poșta Română a arătat, încă o dată, că poate să concureze agresiv cu operatori de top pe piața de curierat, iar câștigarea acestui contract este încă un argument în acest sens. La începutul verii se va împlini un an de când o nouă echipă de management încearcă să pună această companie pe o linie strategică generatoare de profit, cu proiecte inedite pentru un operator de stat. Cred că este momentul că Poșta Română să impună proiecte îndrăznețe și să intre, fără complexe, în competiția cu firmele private. Planul de investiții gândit pentru acest an, odată implementat, cu siguranță ne va susține în acest demers', a precizat directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu.
Potrivit acordului-cadru ce va fi semnat, valabil pe o perioadă de 24 de luni, fiecare expediție va fi asigurată, în proporție de 100%, cu suma de 300 de lei. Poșta Română va pune la dipoziția destinatarului o metodă de verificare online a statusului expedierii și va trimite un mesaj telefonic cu data livrării. De asemenea, operatorul va informa destinatarul și cu privire la taxele percepute pentru acest serviciu. Prin derularea acestui contract, Poșta Română respectă legislația privind protecția datelor cu caracter personal, urmând să expedieze între 22.500 și 45.000 de pașapoarte.
Poșta Română nu este instituție publică, ci o companie națională înființată conform Legii 31/1990, ce funcționează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că își formează singură veniturile din contracte comerciale și, prin urmare, se autofinanțează.
Operatorul poștal a contribuit, în 2014, cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condițiile disponibilizărilor operate în anii trecuți și care au redus contribuțiile din impozitul pe salarii.
CNPR este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%. Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România.
Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.