Povestea şoferiţei de TIR care face peste 12.000 de kilometri în fiecare lună alături de câinele său - GALERIE FOTO
O tânără din Bacău străbate țările Europei la volanul unui TIR și este una dintre puținele femei de pe continent care lucrează în această branșă.
De Redactia Observator la 07.11.2017, 16:18O tânără din Bacău străbate țările Europei la volanul unui TIR și este una dintre puținele femei de pe continent care lucrează în această branșă.
Ioana Amăriuței (27 de ani) este însoțită în permanență de Shanny, un câine din rasa Amstaff în vârstă de 2 ani, care o păzește și-i ține de urât.
Ioana Amăriuței a plecat la doar 17 ani din Bacău, urmându-și părinții în Spania, la Madrid, după moartea fratelui mai mic, care a sfârșit înecat în apele Bistriței. Acolo a învățat limba spaniolă și a înțeles că se poate face respectată doar prin muncă și seriozitate, conform reporterntv.ro.
- Apelul disperat al unui şofer român de TIR: 'Din păcate se va întoarce între patru scânduri acasă!'
- Un şofer român de TIR, cu permis de numai o lună de zile, a fost la un pas să provoace o tragedie pe o...
- Un șofer de TIR a fost OMORÂT în BĂTAIE de hoții de motorină într-o parcare plină de camioane din Spania
La 19 ani și-a însoțit prietenul, conducător de TIR, prin Europa timp de mai multe luni. A învățat drumurile și a căpătat pasiunea pentru mașinile mari și călătoriile lungi.
"Atunci eu nu aveam permis, iar la 21 de ani ne-am separat și am apucat fiecare pe drumuri diferite. Îmi plăcea enorm să călătoresc și totodată să fiu independentă, nu mi-a plăcut niciodată sa depind de cineva. Atunci am obținut categoria B și am revenit în Spania. Am lucrat pentru a termina liceul la distanță", a mai spus Ioana.
După aventura auto, a muncit la curățenia caselor și îngrijirea copiilor pentru a-și termina liceul. Examene la Bac și permisul auto, în paralel În urmă cu doi ani, în februarie 2015, a revenit acasă, la Bacău, pentru a se pregăti pentru Bacalaureat și pentru examenele de conducător auto, categoriile A, C și E.
După ridicarea permisului auto și a atestatelor necesare, a revenit A Coruña, localitate din nordul Spaniei, s-a angajat la o campanie de transport marfă, și-a închiriat o căsuță, iar a doua zi a plecat în prima cursă de TIR prin Europa, împreună cu Shanny. De atunci n-a mai ajuns în România, iar acasă înseamnă pentru ea cabina TIR-ului.
"Fac undeva între 12.000 și 14.000 de kilometri lunar. Un transport de la furnizor la client este pe o distanță, de regulă, cuprinsă între 500 și 2.000 de kilometri. Cel mai frecvent ajung în Italia și Franța, Germania, Belgia, Olanda, dar și alte țări din Europa, unde firma are contracte. Transport aliaje, hârtie, alimente, care nu necesită regim special de temperatură", spune Ioana Amăriuței.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și