Revoltă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Satu Mare, după moartea unui pacient. Sute de protestatari i-au acuzat pe medici că nu şi-au făcut datoria
Peste 200 de oameni au protestat în fața Unității de Primiri Urgențe din Satu Mare. S-au revoltat față de modul în care un pacient a fost tratat, săptămâna trecută. Tânărul de 31 de ani a murit, deşi era în grija medicilor de la Secția de Terapie Intensivă.
De Redactia Observator la 28.11.2016, 16:59Peste 200 de oameni au protestat în fața Unității de Primiri Urgențe din Satu Mare. S-au revoltat față de modul în care un pacient a fost tratat, săptămâna trecută. Tânărul de 31 de ani a murit, deşi era în grija medicilor de la Secția de Terapie Intensivă.
Pacientul a murit săptămâna trecută la Terapie Intensivă. Pentru felul în care şi-a găsit sfârşitul, mult prea devreme, tehnicianul dentar de doar 31 de ani, peste 200 de oameni s-au strâns în faţa Spitalului din Satu Mare. Cu toţii au purtat măști cu mesaje. În mijlocul lor a mers şi managerul spitalului.
Mulţi dintre protestatari au susţinut acelaşi lucru: că, de-a lungul anilor, au avut cel puţin o experienţă neplăcută la Urgenţele din Satu Mare.
"Soţia a venit de la dializă, a ţinut-o patru ore, nu i-a făcut nimic", a spus unul dintre manifestanţi.
- CE TUPEU! Un traficant de minori, căutat internaţional, a vrut să fugă din România cu autobuzul
- Cerb mutilat de câinii comunitari, la Braşov. Animalul s-a refugiat într-o curte, dar a trebuit să fie...
- Palatul Parlamentului ar putea deveni noua "casă" a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
Oamenii au continuat protestul în faţa spitalului chiar şi după ce ploaia a început. Sub umbrele, au ţinut şi un moment de reculegere.
Tânărul de 31 de ani a murit pe secția de Terapie Intensivă fără să i se facă nici măcar o investigație cu computerul tomograf. Medicii ar fi invocat că emană halenă alcoolică. Aşa că bărbatul a fost lăsat iniţial să plece acasă. El a revenit, însă, a doua zi, când s-a descoperit că avea o fractură craniană. Era însă prea târziu. În spital se face acum o anchetă.