Antena LIVE

Curs valutar

Răspunsul ministrului Tudorel Toader, întrebat dacă va creşte rata infracţionalităţii, ca urmare a eliberării mai multor deţinuţi

Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu.

De la 23.10.2017, 14:09
WhatsApp

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple. Ministrul a precizat, de asemenea, că pentru foştii deţinuţi care şi-au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi care nu mai pot beneficia de recursul compensatoriu vor exista despăgubiri, informează News.ro

”Unii au efectuat pedepsele, sunt acasă şi atunci, pentru fosta detenţie în condiţii necorespunzătoare, Curtea Europeană a reunit cauzele, le-a suspendat, a dat hotărârea pilot şi aşteaptă de la noi foaia de parcurs, care într-un timp scurt o vom prezenta şi veţi vedea care măsuri au fost - recuperator, compensator de 6 zile la 30 -, dar cei care au cauzele pe rol, care au părăsit penitenciarul, care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare au dreptul la despăgubiri, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem noi, aşa spune decizia pilot şi Curtea Europeană şi noi trebuie s-o respectăm”, a declarat Tudorel Toader.

Întrebat dacă, în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu se aştepată la o creştetere a ratei infracţionalităţii, ministrul Justiţiei a replicat că ”dinamica infracţionalităţii este într-o continuă schimbare”.

El a spus însă că direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi în condiţiile acestei legi privind recursul compensatoriu.

”Vă dau un exemplu: dacă ai un deţinut care avea şase ani de executat şi a executat efectiv cinci ani, el are beneficiu de un an. Acuma, dacă a stat cinci ani efectiv în penitenciar, ce învăţăminte a avut de tras de pe urma pedepsei sigur au fost trase, cu bunele şi cu relele lor”, a completat Tudorel Toader.

”Nu ştiu, vom vedea, sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Toader a precizat că, înainte de intrarea în vigoare a legii, a discutat, la sediul ministerului, cu toţi directorii direcţiilor de probaţiune: ”Am discutat la Bucureşti, la MJ, toate dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea dânşilor, toate măsurile pe care trebuie să le luăm, şi le vom lua, pentru îmbunătăţirea activităţii. Cu siguranţă, dânşii, în faţa acestor eliberări, fac o prioritizare a măsurilor pe care trebuie să le ia, prioritizare în care intră şi aducerea sub supraveghere imediată a celor care au ieşit sau ies din penitanciar pe baza recursului compensatoriu”.

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că "impactul va fi atât de mare". 

"Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antena1 observator stiri politice tudorel toader
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024