Reacţia unei profesoare din Botoşani, după moartea colegei sale: "Acum te-ai săturat să mă bârfeşti, javră ordinară? Ţi-a umplut Dumnezeu gura cu pământ. Urmează alţii!"
Reacţia unei profesoare, după decesul unui cadru didactic din Botoşani, din cauza unei boli crunte, capătă conotaţii halucinante.
De Redactia Observator la 28.06.2017, 17:33Reacţia unei profesoare, după decesul unui cadru didactic din Botoşani, din cauza unei boli crunte, capătă conotaţii halucinante.
Femeia a publicat pe Facebook mai multe mesaje, în care scrie că o colegă a sa, tot profesoară, a murit din cauză că ar fi bârfit-o, iar Dumnezeu ar fi pedepsit-o. De asemenea, femeia precizează că ar urma şi "alţii".
Folosind un limbaj despre care cu greu s-ar putea spune că aparţine unui cadru didactic responsabil cu educaţia elevilor, femeia scrie că "Ieri au fost numai evenimente. Prima (?) afişarea rezultatelor la concursul de obţinere a gradaţiilor de merit. Doi, a decedat o javră care m-a bârfit. Dumnezeu i-a umplut gura cu pământ. Aveţi grijă ce-aţi comentat, scursurilor şi linsorilor, e posibil să vă dau în judecată. Totul este controlat şi se înregistrează. Voi cere relaţii, iar nu strică ca (?) cineva să se ocupe şi de voi".
Reacţia profesoarei a fost îndelung distribuită şi condamnată în mediul online, majoritatea celor care au comentat declarându-se şocaţi de comportamentul cadrului didactic şi bucuria femeii după moartea unei colege.
Iulia Hliboceanu a fost profesor la Liceul cu Program Sportiv Botoșani.
"Regrete, lacrimi și colegi care nu vor să creadă că cea care până de curând a zâmbit atât de mult astăzi nu mai este. Profesor iubit, respectat, un om plin de viață, dar care a dus până în ultima clipă suferința unei boli cumplite" a fost mesajul de condoleanţe transmis familiei de către colegii profesoarei.
Trebuie să citeşi şi:
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și