Reacţiile oamenilor la campania de vaccinare lansată de premierul Florin Cîţu: "Nu sunt de acord cu vaccinul ăsta; absolut deloc"
Premierul vrea să mergem la concerte, la plajă sau să bem cafea cu prietenii. Iar pentru asta ne îndeamnă să ne vaccinăm. Mesajul vine chiar în ziua în care au fost lansate noile videoclipuri de promovare a imunizării. Printre protagonişti: o elevă care nu mai vrea şcoală online sau o femeie din mediul rural, care se bucură că a ascultat de nepoţi.
De Ema Schweninger la 27.05.2021, 20:49Guvernul mizează pe latura emoţională într-o perioadă în care numărul celor dornici să se vaccineze a scăzut la jumătate faţă de acum o lună.
"Mi-e dor de zarva de familie, mi-e dor de agitaţia din aeroport"
Aşa încearcă Guvernul acum să ne convingă să ne vaccinăm. 4,2 milioane de români au trecut pe la centrele de imunizare, dar sunt tot mai puţini cei care mai doresc acest lucru. Anti-vacciniştii nu pot fi convinşi aşa că a rămas un segment destul de mare al populaţiei care încă nu a luat o decizie. Pentru această categorie a nehotărâţilor a fost gândită noua campanie de promovare. Cât succes va avea, rămâne de văzut.
Reporter: Cum e? Te-a convins să te vaccinezi?
Localnic: Nu, nu sunt de acord cu vaccinul ăsta
Localnic: Eu nu mai sunt la vârsta "discotecii".
Reporter: Uitaţi aici: mese împreună cu familia, călătorii...
Localnic: Da, pot să le fac şi în ţară foarte bine.
Reporter: Nu vă convinge clipul ăsta să vă vaccinaţi?
Localnic: Absolut deloc!
"Ce conţine vaccinul? Să nu mai fiu tristă, să nu mai fie şcoala online"
Unul dintre videoclipuri este despre o fetiţă care intră într-o şcoală goală şi care ajunge să se joace singură, în timp ce comunică pe telefon cu colegii. E povestea a 3 milioane de elevi care nu au mers la şcoală din cauza pandemiei. Între timp, şcolile s-au deschis şi toţi copiii s-au întors în bănci.
Reporter: Aţi văzut spotul cu eleva căreia îi e dor de şcoală?
Tată: El merge la şcoală
Reporter: V-aţi vaccinat?
Tată: Cum să nu? În martie
Şi premierul şi-a făcut propriul spot pentru pagina de Facebook.
Florin Cîţu, premierul României: Ce conţine vaccinul? Normalitate. Să pot să-mi beau cafeaua alături de prieteni, aici, la interior. Să nu mai depindem de mască, să putem să mergem la concerte, la plajă, fără griji dar mai ales să pot să-mi văd familia în siguranţă.
Şi i-a provocat pe colegii din Guvern să spună ce conţine vaccinul în opinia lor. Autorităţile mizează şi pe maratoanele organizate în weekend. În Bucureşti, de vineri până duminică vor fi chiar 2.
Spre deosebire de prima ediţie a maratonului vaccinării, de data aceasta la Sala Palatului va fi administrat şi serul Johnson & Johnson. Vor fi 35 de cabinete: 33 pentru Pfizer şi 2 pentru Johnson & Johnson 05,35
La prima ediţie a maratonului, au venit peste 20 de mii de oameni
Viorel Jinga, rectorul UMF: Ne aşteptăm ca cei 20.400 să vină să facă rapelul aici. În plus, sperăm să vină şi alte persoane care să se vaccineze pentru prima dată
Până pe 1 iunie, Guvernul spera să fie vaccinaţi 5 milioane de oameni. O cifră care acum nu mai poate fi atinsă. În Rădăuţi, de exemplu, puţini oameni se mai vaccinează. Aşa că autorităţile au decis să lase deschis doar centrul de vaccinare din zona cea mai aglomerată din oraş.
În încercarea de a imuniza cât mai mulţi suceveni, o echipă mobilă a fost trimisă în patru localităţi. În una din ele s-au înscris pe listă. doar 8 oameni. Vasile Polec are 79 de ani. Are diabet şi probleme cardiace dar nu vrea să se vaccineze.
Vasile Polec, localnic, Frătăuții Vechi: Am văzut că mulţi au murit şi mă tem şi eu să nu mor.
Reporter: Dar nu vă temeţi mai degrabă că aţi putea lua virusul?
Vasile Polec, localnic, Frătăuții Vechi: De la cine să iau virusul? De la alţi oameni. Nu, la noi nu sunt bolnavi de aşa ceva.
Doar 15% din populaţia din Suceava e vaccinată. Judeţul e la coada clasamentului imunizării.