Rezultate AUTOPSII: Intoxicaţia cu monoxid de carbon şi gaze toxice, cauza principală a deceselor
Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum şi gaze toxice este principala cauză a decesului victimelor incendiului de vineri noapte, din Clubul Colectiv, relevă primele rezultate provizorii ale autopsiilor
De Redactia Observator la 01.11.2015, 19:32Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum şi gaze toxice este principala cauză a decesului victimelor incendiului de vineri noapte, din Clubul Colectiv, relevă primele rezultate provizorii ale autopsiilor
Toate autopsiile s-au încheiat la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", iar concluziile provizorii au fost transmise anchetatorilor.
Conform concluziilor provizorii ale autopsiilor făcute asupra cadavrelor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiul produs, vineri noapte, în clubul bucureştean Colectiv, principala cauză a decesului ar fi intoxicaţia cu fum, monoxid de carbon şi gaze toxice.
Raportul final al autopsiilor implică însă mai multe analize al căror rezultat poate dura şi până la două săptămâni, urmând să fie efectuate mai multe investigaţii, între care şi analize toxicologice pentru a se stabili exact ce substanţe sau ce grup de substanţe au provocat decesul victimelor.
Potrivit ultimului bilanţ, în incendiul de vineri noapte au murit 30 de persoane, ultima - o tânără de 26 de ani - în cursul serii de duminică, la Spitalul Bagdasar - Arseni.