Ziua familiilor numeroase, ultima găselniță a parlamentarilor, într-o listă lungă de sărbători
Parlamentarii au tot felul de idei pe care nu ezită să le transpună în legi. Aşa am ajuns să avem sărbătorim ba ziua vinului, ba ziua bicicletei sau ziua dăruirii. Senatorii şi deputaţii s-au dus şi mai departe şi au vrut să avem o zi dedicată iertării sau împărcării, dar şi o zi naţională a familiilor numeroase.
De Larisa Bernaschi la 08.11.2020, 02:12- Senatorii şi deputaţii au vrut să avem o zi dedicată iertării sau împărcării
- De-a lungul anilor au fost făcute peste 150 de astfel de propuneri
Dacă ar fi să ne luăm după aleşi, românii ar trebui să fie într-o sărbătoare continuă. Cel mai nou proiect de lege vrea să instuie pe 28 octombrie ziua naţională a familiilor numeroase, când ar trebui sărbătorite familiile cu mai mult de 3 copii. Până atunci însă pe 3 iunie 2021, vom avea pentru prima dată ziua naţională a bicicletei.
De-a lungul anilor au fost făcute peste 150 de astfel de propuneri. Unele au intrat în vigoare.
Pe 25 septembrie sărbătorim ziua dăruirii. Propunerea a fost a fostului senator Nicolae Bădălău. Însă nu şi ideea.
Nicolae Bădălău: Ideea a venit din partea soției mele care e cadru didactic. A fi generos este o virtute. Să dăruieşti un zâmbet. Poți sa daruiesti o floare sa fii generos.
Sărbătoare e şi în regiunile istorice. Nu în toate însă.
Oltenii petrec în martie în timp ce bucovinenii sau dobrogenii sărbătoresc toamna. Ca să nu se simtă discriminaţi şi ardelenii sau bănăţenii vor avea ziua lor, însă în sezonul primăvară vară.
ZIUA REGIUNILOR ISTORICE
21 martie - Ziua Olteniei
29 octombrie – Ziua Bucovinei
14 noiembrie – Ziua Dobrogei
15 mai – Ziua ardelenilor
12 augusut – Ziua Banatului
Şi primarii ar fi vrut să aibă propria sărbătoare, însă proiectul a fost respins. Prefecţii au avut noroc, vor fi sărbătoriţi pe 2 aprilie.
Deşi nu sunt campioni la vorbit, parlamentarii celebrează limbile străine. Cel puţin 8 legi au fost date în acest sens.
De exmplu, slovacii, cehii sau macedonenii au acum o zi în care să îşi cinstească limba oficială. Şi maghiarii au primit o zi a lor - pe 13 noiembrie.
SĂRBĂTOAREA LIMBILOR STRĂINE
• Ziua limbii elene - 9 februarie
• Ziua limbii bulgare - 24 mai
• Ziua limbii slovace - 25 mai
• Ziua limbii cehe - 28 septembrie
• Ziua limbii maghiare - 13 noiembrie
• Ziua limbii macedoniei - 8 decembrie
Ne mândrim cu vinul şi nu puteam să nu-i dedicăm o zi specială. Ca nu cumva să pice sărbătoarea într-o zi din cursul săptămânii, parlamentatii au decis ca Ziua vinului să fie sărbătorită în prima duminică din luna octombrie.