"Salvează-ne! Ne muşcă câinii!" Vecinii, prinşi la mijloc în scandalul dintre părinţii copiilor şi stăpâna animalelor. Oamenii îşi pasează vina de la unul la altul
E scandal mare într-o comună din Suceava unde doi copii au fost sfâşiaţi de câini la colindat. Pe de o parte, părinţii spun că de vină sunt proprietarii animalelor care nu i-ar fi ţinut legaţi. De cealaltă parte, stăpâna câinilor dă vina pe cei mici că au intrat în curte fără să ceară voie şi îl acuză pe tatăl fetiţei că i-ar fi ucis animalele intenţionat. În apărarea părinţilor au sărit şi vecinii care spun că animalele ar fi agresive şi ar fi semănat panică în ultima vreme pe stradă.
De Clara Mihociu la 26.12.2021, 18:27Mama, vino şi salvează-ne! Câinii sunt pe Giulia acum. Ne muşcă câinii!
Mama băieţelului de 13 ani rememorează îngrozită apelul de la fiul său, care şi-a văzut moartea cu ochii. Băiatul era la colindat cu o altă fetiţă când s-au trezit încolţiţi de doi câini, un boxer şi un metis.
Mama băiatului: Copilul a zis că a dat să deschidă poarta şi au sărit câinii. Ei nici măcar nu au intrat în curte şi au sărit câinii. Auzeam doar urlete, cum lătrau nişte câini
Panicată, cu gândul la ce e mai rău, biata femeie a fugit în căutarea celor doi copii.
- Doi copii care au mers cu colindul, atacaţi de doi câini din curtea unui localnic din Suceava. Tatăl lor a ucis...
- Femeie atacată pe stradă de doi câini din rasa Amstaff în timp ce-și plimba cățelul în Arad
- "Nu mai pot!" Momente grele pentru părinții copilului de 6 ani ucis de câine, după ce au aflat de tragedie
Mama băiatului: Mami, mă uitam peste gard, voiam s-o salvez pe Giulia, dar o vedeam cum o muşcă câinii. L-am găsit în salvare, cu mânuţele tremurând a rugăciune. Nu putea să spună nimic.
A anunţat imediat şi părinţii fetiţei. Norocul copiilor a fost că un vecin a văzut întreaga scenă şi a sărit să-i scape din gura câinilor.
Salvatorul: A dat să mă muşte de mână. M-a muşcat de faţă. Fata ţipa, dădea să leşine că avea sânge. Uitaţi, aici m-a muşcat!
Reporter: Ce credeţi că s-ar fi întâmplat aici?
Salvatorul: Fata era moartă! Era disperată!
Scandal în ziua de Crăciun
La doar 11 ani, fetiţa a recurs la un gest care a salvat-o
Mama fetiţei: Pe mâneci sfârtecată, plină de sânge. a căzut cu faţa în jos să nu fie muşcată de faţă.
Dacă stătea cu faţa în sus o sfârteca.
Azi, la o zi de când s-a întâmplat grozăvia, este scandal mare pe uliţă. Cele două tabere se acuză reciproc de vină.
Mama băiatului: Trebuia să închidă poarta dacă ştii că ai aşa animale agresive. Să le lege, să le pună undeva
Părinţi: Dacă eu aveam câinii şi dvs aveaţi copiii ce se întâmpla? Doamnă, mi-am găsit copilul sfâşiat de câini!
Stăpâna: De câte ori am avut copii la colindat am mers cu ei.
Stăpâna: Scrie pe poartă câine rău!
Părinţi: Ştiaţi că este ajunul Crăciunului?
Stăpâna: Câinii sunt agresivi.
Stăpâna animalelor spune că părintele copilei ar fi încercat să-şi facă singur dreptate şi i-a ucis câinii. Băut, i-a călcat cu maşina.
Clara Mihociu, reporter Observator: Cei doi câini au fost loviţi de tatăl fetei cu maşina la o distanţă de aproximativ 300 de metri de locuinţa femeii care avea cei doi câini. Bărbatul susţine că în momentul în care i-a lovit nu ştia că sunt chiar câinii care au atacat copiii.
Tatăl fetiţei: În dreptul acestei maşini au ieşit câinii, nu ştiam ce manevră să fac, în ce parte s-o iau, i-am lovit pe amândoi. Uitaţi bordura de acolo cum am prins-o cu cauciucul. Am incrcat să evit acei căţei.
Cei doi câini ar fi semănat teroare pe uliţă şi în trecut, acuză vecinii. Atât părinţii, cât şi stăpâna animalelor spun că se vor da în judecată. Cei doi copii au fost externaţi. Au avut noroc, iar rănile nu le-au pus în pericol viaţa. Urmează să primească ajutorul unui psiholog pentru a depăşi spaima. În schimb, bărbatul care a ucis câinii riscă chiar un an de închisoare