Antena LIVE

Curs valutar

Video

Secretul vinului românesc pe care îl bea şi Papa. Recolta uriaşă a adus la noi şi muncitori nepalezi: "E o mare diferenţă în România"

Anul acesta pare să fie unul foarte bun pentru vinul de gheaţă. Extrem de apreciat inclusiv la Vatican, se face doar din struguri îngheţaţi natural, pe vie. Astăzi, înainte să răsară soarele, în podgoriile din Alba, a început ultimul cules din acest an. Pentru că a fost a treia zi cu temperaturi negative, strugurii au fost perfecţi pentru un must siropos şi concentrat. 

De la 14.12.2022, 20:37
WhatsApp
Vezi și:

Pe dealurile din Tăuni, în judeţul Alba, la minus 8 grade Celsius, peste 150 de oameni s-au apucat să culeagă via. Chiar înainte de ivirea zorilor a început forfota pe cele 11 hectare cultivate cu Traminer roz - un soi special din care se face vinul de gheaţă, un sortiment care se obține din struguri lăsați special să înghețe. 

Claudiu Necşulescu, proprietar cramă: Probabil că peste 20 de ani nu ne vom mai întâlni cu astfel de condiţii deosebite. Trebuie să conduci plantaţia şi să fie o stare fitosanitară foarte bună.

Ioan Mărginean, director tehnic cramă: Aproximativ 30 de tone sperăm să recoltăm. Sperăm să obţinem undeva la 700-800 de litri pe hectar, vin special ice wine. Şi preţul este foarte ridicat, acesta fiind un produs de nişă. 

Cu o recoltă aşa mare, localnicilor li s-au alăturat şi muncitori din Nepal 

Pe acelaşi subiect

La o recoltă atât de mare, localnicilor li s-au alăturat şi muncitori din Nepal. 

Muncitor: Este o mare diferenţă între ţara noastră şi România. Şi la noi în ţară e frig, dar la munte. 

Localnică: E foarte frig, e foarte rece. Sunt îngheţaţi strugurii. Sunt dulci, sunt foarte buni şi vinu-i foarte de calitate. 

Recoltarea s-a terminat după doar 4 ore. Procesul trebuie să fie cât mai rapid, pentru ca strugurii să poată fi zdrobiţi cât încă sunt îngheţaţi. Astfel, lasă un must siropos, extrem de concentrat şi dulce.

Sorin Burnete, inginer tehnolog: Pe lângă aromele tipice de trandafiri, are şi arome de miere, arome exotice pe care le obţinem tocmai în urma deshidratării strugurilor. Merge cu deserturi, dar trebuie să avem grijă la deserturi pentru că, pe lângă aromă, are şi un conţinut de zahăr foarte mare.

Ideal ca vin de împărtăşanie, în 2018, vinul de gheaţă a stat şi în potirul Papei Francisc, când a fost la Blaj. De atunci, în fiecare an, în preajma Paştelui, Vaticanul comandă vinul de gheaţă românesc. 

Dorin Gâldău
vin podgorii alba struguri papa francisc nepal
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025