Sfânta Irina, sărbătorită pe 5 mai 2023. Cine a fost Marea Muceniţă, ocrotitoarea tinerilor căsătoriţi
Potrivit calendarului ortodox 2023, în această zi zeci de mii de români îşi serbează numele de Sfânta Irina. Marea Muceniţă s-a numit iniţial Penelopi, dar un vis în care i-a fost întruchipat Dumnezeu a condus-o pe alt drum. În zilele noastre, tinerii căsătoriţi trebuie să spună o rugăciune Sfânta Irina, iar divinitatea îi va ajuta.
De Redactia Observator la 05.05.2023, 08:06Pe 5 mai o sărbătorim pe Sfânta Mare Muceniţă Irina
Sfânta Mare Muceniţă Irina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 5 mai. De altfel, zeci de mii de români îşi sărbătoresc numele, fie că este vorba de Irina la femei sau Irinel la bărbați.
Numele Irina își are rădăcinile în limba greacă și provin din numele de Eiran sau Elre na, acestea fiind foarte populare în Grecia Antică. Aceste nume aveau o semnificație clară pentru că erau derivate din substantivul "eire ne" care înseamnă "pace".
În mitologia greacă, "Eire ne" era una dintre cele trei fiice ale lui Zeus și Themis care ocroteau natura.
Cine a fost Sfânta Irina
Sfânta Irina (Penelopi, înainte de botez) a trăit în vremea părinţilor apostolici şi a fost botezată de către Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Părinţii săi, Liciniu şi Licinia, erau oameni bogaţi. Liciniu era guvernator al provinciei, potrivit Agerpres. Amândoi erau însă păgâni şi au primit botezul în urma mărturisirii credinţei creştine de către Sfânta Irina.
Tată său, dorind să-şi protejeze fiica de influenţe dăunătoare asupra caracterului şi creşterii sale, a izolat-o într-o clădire, un fel de turn construit în afara oraşului. Penelopi a trăit astfel departe de oraş şi de ispitele lui şase ani, urmând ca după acest timp, tatăl ei să-i găsească un soţ pe măsură.
Era însoţită de treisprezece fecioare şi toate se aflau în grija unei bătrâne, Caria, şi a unui dascăl, Apelian, care era creştin în taină. De la el a auzit despre Mântuitorului Hristos. Atunci când în cetate se afla Sfântul Timotei, din voinţa lui Dumnezeu acesta a ajuns şi în preajma construcţiei unde se afla Penelopi, care l-a primit cu bucurie. A fost botezată de acesta, primind numele de Irina.
Aflând că fiica sa este creştină, Liciniu a poruncit să fie torturată. Îndurând chinurile, Sfânta Irina şi-a convertit întreaga familie la creştinism. A fost adusă de mai multe ori la judecata autorităţilor. A scăpat de fiecare dată din mâna călăilor, prin răbdarea cu care suferea torturile la care era supusă, convertind mulţime mare de popor la creştinism, propovăduind tot timpul pe Hristos.
A murit în Efes, intrând singură într-un mormânt nou şi cerând să fie astupată uşa încăperii şi să fie deschisă după patru zile. După acest timp creştinii care au deschis uşa mormântului l-au găsit pe acesta gol.
Zeci de mii de români își serbează numele de Sfânta Irina
Potrivit calendarului ortodox, Sfânta Irina s-a numit inițial Penelopi. Tradiția creștină spune că Sfânta Irina a visat, într-o noapte, îngerul lui Dumnezeu care i-a spus să își schimbe numele.
"Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mântui, întorcându-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrânul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfântul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face", notează doxologia.ro.
Rugăciune de Sfânta Irina, ocrotitoarea tinerilor căsătoriţi
Tradiția spune că tinerii care vor să se căsătorească trebuie să spună o rugăciune Sfânta Irina, iar divinitatea îi va ajuta.
"Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat;
auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre.
Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos.
Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.
Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"