Antena LIVE

Curs valutar

Fata de 19 ani care cântărea doar 16 kilograme şi-a revenit spectaculos

A luptat ca să arate că minunile există şi a reuşit. Aflată sub tratament, Adina s-a îngrăşat patru kilograme şi are poftă de mâncare.

De la 03.01.2014, 20:58
WhatsApp
Vezi și:

A început să semene a om. Faţa a început să prindă forme şi mai că zâmbeşte.

Aşa arată, după nici o lună de la internare, Adina, fata care a şocat o ţară întreagă.

Pe 12 decembrie, medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi aveau în faţă un caz nemaivăzut.

O tânără de 19 ani a ajuns pe mâinile lor cântărind doar 16 kilograme. A fost clipa în care fata a primit a doua şansă la viaţă.

În mai puţin de o lună, Adina a învăţat gustul cărnii, al ouălor şi al brânzei şi acum mănâncă aproape orice cu o poftă nebună. După ce 19 ani a fost hrănită de mama ei, bolnavă de schizofrenie, cu lapte şi apă cu zahăr. Din cel mai compătimit pacient s-a transformat, ca peste noapte, într-o minune.

Dacă greutatea poate fi recuperată, e greu de spus dacă fata va depăşi vreodată mintea unui copil de 3 ani.

Vorbeşte greu, abia merge şi nu înţelege nimic din în jurul ei.

În timp ce Adina încearcă să îşi revină, vinovaţii întârzie să apară. Singurul care a fost concediat este asistentul personal al fetei.

Deşi Prefectura Suceava a anunţat în repetate rânduri că va sesiza organele de cercetare penală în cazul primarului din Moldoviţa, al asistentului personal şi al medicului de familie care avea în evidenţă cazul, totul s-a oprit la stadiul de intenţie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

kilogram social spital tânăra
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024