Noi detalii despre românii zdrobiţi de un copac, în Malta. Care e starea femeii al cărei soţ a murit pe loc
Veşti noi despre familia de români distrusă în furtuna ucigaşă din Malta. Tânăra româncă este rănită la cap, dar va supravieţui, transmit medicii.
De Redactia Observator la 11.02.2018, 20:43Veşti noi despre familia de români distrusă în furtuna ucigaşă din Malta. Tânăra româncă este rănită la cap, dar va supravieţui, transmit medicii. Va avea nevoie însă de consiliere psihologică. Soţul şi tatăl copiilor ei a murit lângă ea. Mergeau la serviciu, când maşina lor a fost strivită de un copac prăbuşit de vântul care a lovit cu puterea unui urgan.
Stabiliţi de şase ani în Malta, Irina şi Dan îşi găsiseră, în sfârşit, liniştea pe care o doreau. Căsătoriţi din 2013, deveniseră de câteva luni părinţi pentru a doua oară şi erau extrem de fericiţi. Un copac doborât de furtună a căzut ieri peste maşina în care se aflau. Automobilul a fost practic strivit.
Rian Farcaşiu, vecin şi prieten: "Irina e în spital am înţeles că e în afara oricărui pericol. E lovită la spate, la mână, la picior, dar e în afara oricărui pericol. Îşi plange soţul şi îşi mângâie copiii."
Dan, în vârstă de 38 de ani, a murit pe loc. Soţia a asistat la întreaga scenă.
- Sunt şoferi care îşi cumpără moartea cu 10 lei! Dispozitivul periculos care ţine locul centurii de siguranţă
- Biserica i-a răspuns caustic lui Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor care vrea să controleze donaţiile...
- Şoferul drogat care a vrut să îşi ucidă soţia acum o săptămână îi cere femeii un lucru total neaşteptat
Vecinii de la Bistriţa, din blocul unde cei doi au crescut, i-au văzut ultima dată pe Irina şi Dan de sărbători.
Bărbatul lucra la o firmă de curierat şi, recent, Irina se angajase şi ea la aceeaşi firmă. De o săptămână, una dintre bunici venise în vizită. Femeia era cu cei doi copii în dimineaţa tragediei.
Malta este de câteva zile vizată de un cod galben de vreme extremă. Poliţia şi departamentul de protecţie civilă au recomandat şoferilor să evite deplasările, cu excepţia situaţiilor urgente.