Tragedie într-o comună din Dâmboviţa! Un bărbat de 33 de ani a murit înghiţit de pământ în timp ce săpa la canalizare
Era singur în şanţ când un malul uriaş de pământ s-a surpat peste el. Tânărul a fost scos de colegi dar nu mai era în viaţă.
De Redactia Observator la 26.10.2017, 07:54Era singur în şanţ când un malul uriaş de pământ s-a surpat peste el. Tânărul a fost scos de colegi dar nu mai era în viaţă. O anchetă va stabili dacă nenorocirea putea fi evitată.
E agitaţie şi şoc pe străzile din Gura Şuţii. Localnicii sunt înmărmuriţi. Nu le vine să creadă ce s-a întâmplat în satul lor liniştit.
De zile bune, o firmă din Prahova lucra la canalizarea din localitate. Ieri după-amiază... totul s-a schimbat într-o fracţiune de secundă.
Bărbatul din imagini abia că mai are putere să vorbească. Unul dintre muncitori a fost înghiţit de pământ chiar sub ochii colegilor, în timp ce săpa un şanţ. Oamenii au sărit imediat să-l salveze, la fel şi localnicii, dar în zadar.
Constantin Dinu, primarul Comunei Gura Şutii: "După cum vedeţi, o mare tragedie. Lucrăm la canalizare. S-a dărâmat malul şi l-a astupat, l-a sufocat aşa."
Bărbatul de 33 de ani a fost scos fără suflare de sub mormanul de pământ surpat.
Pe fir au intrat şi inspectorii de la Protecţia Muncii care au demarat o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate toate regulile şi dacă nenorocirea putea fi evitată.
Cazul a ajuns pe masa procurorilor. Muncitorul care şi-a pierdut viaţa era din Filipeştii de Pădure.