Vacanta si pelerinaj pe Muntele Athos
Daca Vaticanul este al catolicilor, Mecca al musulmanilor, Ierusalimul al tuturor religiilor, muntele Athos este al crestinilor. Numele vine de la gigantii care au decis sa infrunte zeii
De Redactia Observator la 04.05.2013, 12:30Athos este cel care a aruncat un bolovan urias inspre Poseidon, dar care a cazut in marea Egee si a devenit Muntele Athos. Dincolo de poveste, calugarii se pare ca locuiesc aici de prin secolul III sau IV. Poate va intrebati cum de au ajuns sa aleaga tocmai acest loc? Pentru a va raspunde ne intoarcem la legenda. In timp ce Fecioara Maria calatorea alaturi de Sf. Ioan spre Cipru pentru a-l vizita pe Lazar, o furtuna a aruncat vasul pe malurile de la poalele muntelui. Fascinata de frumusetea salbatica Ea a binecuvantat locurile si I-a cerut Fiului Ei ca acele locuri sa devina gradina Ei. Din acel moment, muntele a fost considerat Gradina Sfintei Fecioare si a fost interzis ca orice alta femeie sa mai calce acolo.
Pe munte sunt 20 de manastiri si la ultimul recensamant erau 2.000 de calugari. Pentru a face o vizita aici este nevoie de un permis special pe care il poti obtine de la Salonic, un fel de viza. Nu uitati ca femeile nu au voie la Muntele Athos. In general, la agentiile de turism gasiti sejururi de sapte-opt zile, la preturi incepand de la 250 de euro. Includ transport cu autocarul si cazare in hoteluri de trei stele, dar si un ghid vorbitor de limba romana si greaca.
Comunitatea de pe Muntele Athos nu e tocmai parte a Greciei, dar este in Uniunea Europeana. Are conducere proprie si legi proprii, dar putine grecesti sau ale Uniuni Europene. Daca vreti este un altfel de Vatican!