Antena LIVE

Curs valutar

Victor Ponta a cerut autorităților verificări la toate cluburile din România

Premierul Victor Ponta a cerut, sâmbătă, autorităților competente ca în perioada următoare să demareze o verificare "la maximum prevăzut de lege" asupra condițiilor în care funcționează cluburile de pe întreg teritoriul țării

De la 31.10.2015, 14:44
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a cerut, sâmbătă, autorităților competente ca în perioada următoare să demareze o verificare "la maximum prevăzut de lege" asupra condițiilor în care funcționează cluburile de pe întreg teritoriul țării

"Sigur, întotdeauna este bine să facem înainte lucrurile, dar cu atât mai mult în perioada imediat următoare, tot ceea ce ține de o verificare la maximum prevăzut de lege a îndeplinirii tuturor condițiilor a localurilor de acest gen. Trebuie să o facem ca să evităm pe viitor asemenea tragedii. După stabilirea responsabilităților penale, noi trebuie să o luăm din nou cu verificarea la fiecare loc în parte. Dacă în București este așa, îmi închipui ce o fi în țară în alte unde cu atât mai puțin există un control riguros", a declarat prim-ministrul în cadrul ședinței extraordinare de Guvern în care s-a decretat doliu național pentru trei zile pe întreg teritoriul României.

Ponta a adăugat că 'este cumplit să lași copilul să meargă seara într-un club și după aceea te duci să-l cauți la spital sau la morgă'.

"Vreau doar să spun :Dumnezeu să-i odihnească! și să facem tot ce ține de noi ca să le arătăm respect victimelor și familiilor acestora", a adăugat premierul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

autoritati colectiv incendiu romania verificari
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024