Video Țara unde copiii merg la școală cu clopoței ca să sperie urșii. Armata a fost mobilizată; peste 100 de răniţi
Mii de copii din Japonia au început să poarte clopoţei pentru a speria urşii care s-au înmulţit şi intră nestingheriţi în localităţi. Până acum, fiarele au ucis 13 oameni şi au rănit peste 100. La cursuri, copiii învaţă acum şi tehnici de supravieţuire în cazul unei întâlniri cu sălbăticiunile.
Situaţia de criză din Japonia obligă autorităţile să ia orice măsură care poate salva vieţi.
"Înainte ca clopoţeii împotriva urşilor să fie daţi elevilor, profesorii îi învaţă pe elevi la ore cum să se ferească, mai întâi, de urşi", a transmis Kento Tsunakawa, jurnalist.
"Când urşii aud acest sunet într-un loc aglomerat, o să creadă că e cineva acolo şi o să plece", a explicat un localnic.
Înmulțirea urșilor, o amenințare tot mai gravă
Scăpată de sub control, înmulţirea urşilor a devenit o ameninţare dură la adresa vieţii în Japonia. Un animal s-a urcat într-un copac în apropierea unei şcoli. A fost tranchilizat de vânători, şi incursiunea lui s-a încheiat fără victime, dar altă sălbăticiune a năvălit într-un magazin şi a atacat doi oameni.
"Încă sunt puţin îngrijorat. Din când în când, sunt urme pe pământ. Am auzit că, uneori, urşii vin în apropierea caselor noastre", a adăugat un localnic.
Autoritățile mobilizează armata pentru a controla situația
"Am oprit maşina şi credeam că pot să-mi iau puşca la timp, dar nu am reuşit. Imediat cum am deschis uşa maşinii, ursul a venit în faţa mea şi m-a atacat", a declarat o victimă pentru Nippon Television News Japan.
În Japonia trăiesc peste 13.000 de urşi. Animalele ajung până la 400 de kilograme, iar guvernul a fost nevoit să mobilizeze armata pentru a face faţă invaziei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰