Vremea se menţine rece! Prognoza meteo pentru joi şi vineri
Joi, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice, unde cerul va avea înnorări şi local, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, va ploua
De Redactia Observator la 21.10.2015, 15:37Joi, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice, unde cerul va avea înnorări şi local, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, va ploua
Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În restul teritoriului, regimul termic se va încadra în limitele specifice acestei perioade, cerul va fi temporar noros şi numai izolat este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 10 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să plouă, cu precădere seara şi în prima parte a nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 7...8 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
ÎN ŢARĂ:
Vineri, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi în prima parte a zilei în regiunile sudice, unde pe arii restrânse va mai plouă. Noaptea, nebulozitatea se va accentua în jumătatea nordică a teritoriului, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe. Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 10 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.