Zeci de mii de euro pentru un sistem care nu funcţionează. Locuitorii din sectorul 1 îngheaţă de frig cu containerele de încălzire montate la doi paşi de blocuri
Primăria Sectorului 1 a investit zeci de mii de euro într-un sistem de încălzire a apartamentelor care, deocamdată, nu funcţionează. Echipamentele au fost montate în cartierul Aviaţiei şi deşi nu au fost pornite, sunt în permanenţă păzite de poliţia locală. Într-una din cele mai exclusiviste zone din Capitală, unde locatarii din zeci de blocuri nu au apă caldă şi căldură.
De Andreea Milea la 08.12.2021, 20:25Nu funcţionează, nu! Nici nu o să funcţioneze. Tot au venit nişte specialişti le-au frecat acolo, iar a ieşit, iar a intrat, că în primul container este aparatura. Şi tot am aşteptat.
Sistemul, care a fost instalat în două containere, este conectat la punctul termic dintre blocuri. A fost montat de primărie la finalul lunii noiembrie însă până acum nu a fost pus în funcţiune. Ar trebui să producă agent termic pentru locuitorii din zona Aviaţiei. Cu toate acestea, oamenii stau în continuare în frig.
Caloriferul este în permanenţă dat drumul, aşteptăm ca mortul colacu, că poate poate o să vină ceva.
Localnic: Uitaţi, asta este apă caldă! E dată la apă caldă dar e rece! Mi se par degeaba. Sunt puse de aproape 2 săptămâni. Dă-i drumul, domne, măcar aşa, ziua să avem puţină apă caldă, iar noaptea să avem puţină căldură.
- Românii nu vor mai fi obligați să-și monteze repartitoare până la finalul anului 2021. Termenul s-a amânat
- În Capitală, apa caldă a devenit un lux. Agentul termic ajunge în blocuri la temperaturi minime. "În casă este...
- Nicuşor Dan, în vizită la Guvern pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână. Primarul Capitalei cere un...
O soluţie care nu funcţionează
Ca să nu îngheţe în case, oamenii se folosesc de alte surse de căldură.
Locatar: La mine funcţionează aerul condiţionat. Eu cu ăla mă încălzesc. Aseară mi-am spălat căţelul, trebuia să o clătesc şi s-a terminat apa caldă. Eu n-am mai apucat. Acum nu am cu ce şi tot aşa.
Deşi sunt doar de decor momentan, cele două containere sunt păzite zi şi noapte de angajaţii primăriei.
Andreea Milea, reporter Observator: 30.000 de euro a plătit primăria sectorului 1 pentru acest sistem de încălzire, conectat deja la punctul termic al termoenergetica însă nefuncţional până astăzi. Chiar şi aşa, poliţiştii locali îl păzesc în fiecare zi.
Poliţist local: Eu sunt aici doar să am grijă de ele. Nu ştiu mai multe informaţii.
Reporter: Să le păziţi?
Poliţist local: Da.
Am cerut o explicaţie de la primăria sectorului 1, însă până acum nu am primit-o. La finalul lunii trecute, Clotilde Armand a anunţat că a găsit soluţia pentru cei care locuiesc în cartierul Aviaţiei. Edilul chiar promitea că va monta astfel de echipamente şi în alte zone cu probleme.