Barcelona, în criză: jucătorii refuză tăierea salariilor
Pandemia de coronavirus a pus pe pauză fotbalul și activitățile comerciale ale clubului Barcelona. Conducerea caută cele mai bune soluții pentru a evita un dezastru financiar și a început negocierile cu jucătorii pentru diminuarea salariilor.
De Silviu Vișan la 24.03.2020, 19:16- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Jucătorii Barcelonei au refuzat prima propunere de tăiere a salariilor
- Clubul catalan caută soluții pentru a evita un dezastru financiar
- Barcelona are probleme cu banii de la începutul anului
Pandemia de coronavirus a pus pe pauză fotbalul și activitățile comerciale ale clubului Barcelona. Conducerea caută cele mai bune soluții pentru a evita un dezastru financiar și a început negocierile cu jucătorii pentru diminuarea salariilor.
Gruparea catalană plătește anual peste 600 de milioane de euro doar pentru a acoperi contractele vedetelor sale. Fotbaliștii Barcelonei s-au arătat inițial deschiși la discuțiile pentru micșorarea salariilor în perioada de "pauză forțată".
Potrivit Marca, primele negocieri n-au dus la niciun rezultat. Oferta conducerii n-a fost pe placul jucătorilor, care au hotărât să se consulte cu mai mulți specialiști în finanțe, înainte de a da un răspuns. Negocierile vor fi reluate în curând. Starea de urgență din Spania le permite șefilor Barcelonei să suspende contractele, dar, momentan, aceasta soluție nu este luată în calcul.
Barcelona, mari probleme financiare
Problemele financiare ale Barcelonei nu sunt o noutate. În luna ianuarie, clubul n-a găsit fondurile necesare pentru a-l transfera pe Rodrigo Moreno de la Valencia și l-a cumpărat până la urmă pe Martin Braithwaite de la Leganes, cu 18 milioane de euro.
De la sosirea lui Josep Maria Bartomeu în funcția de președinte, în 2014, Barcelona a cheltuit peste un miliard de euro pentru transferurile a 27 de jucători, dintre care doar zece se mai regăsesc în lotul de acum.