Antena LIVE
Video

Momentul în care un jucător de fotbal american suferă un infarct după un placaj dur al adversarului. Fotbalistul, în stare critică

Meciul dintre Cincinnati Bengals şi Buffalo Bills, care urma să încheie cea de-a 17-a etapă a sezonului regulat din liga de fotbal american NFL, a durat doar zece minute, înainte de a fi oprit. În primul sfert, în timp ce Cincinnati conducea cu 7-3, Damar Hamlin, jucătorul de la Buffalo în vârstă de 24 de ani, a fost grav accidentat după ce s-a ciocnit cu un adversar în timpul unui placaj, notează news.ro.

De la 03.01.2023, 10:18
Profimedia

Hamlin, care joacă în NFL încă din sezonul trecut, s-a ridicat la început, înainte de a se prăbuşi brusc şi a rămas inconştient. Medicii au intervenit rapid, iar îngrijirea acordată jucătorului pe teren a durat aproape un sfert de oră, o ambulanţă intrând pe gazon. Lui Damar Hamlin i s-a aplicat masaj cardiac. În timpul intervenţiei medicale, toţi jucătorii au rămas pe teren, unii luptând să-şi stăpânească emoţiile. Jucătorii şi membrii echipei de antrenori de la Bufallo Bills s-au strâns şi s-au rudat. După ce Hamlin a fost evacuat la un spital, „în stare critică”, potrivit NFL, cele două echipe s-au întors în vestiarele lor.

După mai multe minute s-a decis suspendarea definitivă a meciului. Cele mai recente veşti despre jucător vin de la consilierul său de marketing, Jordon Rooney, care a postat pe Twitter: „Veşti despre Damar: semnele vitale au revenit la normal şi ei (personalul medical) l-au sedat în timp ce i-au pus un tub de respiraţie în gât. În prezent fac mai multe teste. Vă vom oferi mai multe informaţii de îndată ce le vom avea".

„Damar Hamlin a suferit un stop cardiac. El a fost resuscitat pe teren şi a fost transferat la Centrul Medical UC pentru teste şi tratament. În prezent, este sedat şi considerat în stare critică”, a anunţat şi clubul Buffalo Bills.

Ți-a plăcut acest articol?

fotbal sua usa statele unite infarct spital
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024