Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorana Cîrstea, victorie mare cu Jelena Ostapenko la Brisbane

Sorana Cîrstea s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Brisbane (Australia), competiţie dotată cu premii în valoare totală de aproape 1,7 milioane de dolari.

de Redactia Observator

la 06.01.2026 , 17:06

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală de la Brisbane Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală de la Brisbane - Profimedia

Sportiva noastră a obţinut o victorie spectaculoasă, 6-2, 7-6, cu Jelena Ostapenko, din Letonia, a 14-a favorită a competiţiei şi ocupanta locului 23 mondial.

Graţie victoriei de marţi, Sorana şi-a asigurat 60 de puncte WTA şi un cec în valoare de 19.909 de dolari. Graţie punctelor pe care şi le-a asigurat până acum la Brisbane, Sorana poate spera la accederea între cele mai bune 40 de jucătoare ale lumii.

Pentru sportiva noastră urmează, însă, un meci infernal în faza optimilor de finală. Sorana dă piept cu nimeni alta decât Aryna Sabalenka, din Belarus, lidera autoritară a clasamentului mondial. Iar Sabalenka pare în mare formă în startul acestui sezon. Sportiva de 27 de ani a surclasat-o, în turul II, pe Cristina Bucşa, reprezentanta Spaniei, scor 6-0, 6-1.

Articolul continuă după reclamă

Sorana Cîrstea şi Aryna Sabalenka s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 2023, şi şi-au împărţit victoriile. Sorana a învins-o pe Sabalenka la Miami, 6-4, 6-4, iar sportiva din Belarus şi-a luat revanşa la Madrid, 6-4, 6-3.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozite mai mari pentru maşini hibrid, decât pentru cele vechi. Vi se pare corect?
Observator » Sport » Sorana Cîrstea, victorie mare cu Jelena Ostapenko la Brisbane