EXCLUSIV. Cum a ajuns România să importe pescari şi 85% din peştele pe care-l consumăm, deşi am fost a treia putere a lumii la pescuit

România importă pescari de la capătul lumii. E ultima soluție ca să resuscităm industria de pescuit. Avem mii de hectare de ferme piscicole în paragină, avem investitori dispuși să le salveze, dar ne lipsesc chiar oamenii. Așa că agențiile de recrutare îi caută pe țărmul oceanului Indian. O echipă Observator a mers până în Sri Lanka, de unde vom aduce forță de muncă pentru fabrici de conserve, bărci de pescuit și nave de croazieră.

• Ce lideri europeni ar putea participa la summitul convocat de Macron, după ce SUA au exclus Europa de la negocierile de pace

La lăsarea serii, pe malul Oceanului Indian începe forfota. Zecile de bărci cu pescari se pregătesc să petreacă noaptea în mijlocul apelor.

Setuma, pescar: Acesta este pământul nostru. Fratele meu are 10 bărci şi trăim lângă plajă.

Între țărm și șinele de tren, aici e universul celor care s-au născut cu năvodul în mână.

Setuma, pescar: Merg 10-20 de kilometri în mare ca să pescuiască.

Ca toți pescarii srilankezi, Sematu a învățat meseria din tată în fiu. Pe plajă a crescut, pe plajă trăieşte. Tot aici e şi piaţa de peşte, unde e permanent coadă.

Tocmai aici, în inima Asiei, au venit recrutorii români să caute pescari dispuși să se mute la Tulcea, în Deltă. Odată cu ei, selectează şi femei care să lucreze în fabricile de produse din peşte. 

Melania Pop: A fost o surpriză, nu ne-am așteptat nici să găsim, nici să avem cerere de genul ăsta. Avem tot ce ține de pescărie, ăsta e un domeniu nou pentru noi, pescari, personal care să vină la făcut conserve de peşte, în fabrici, să știe să manipuleze pestele.

Pescuitul însă nu e nimic nou pentru noi. În anii 60, era o industrie și o meserie bănoasă. România era a treia putere a lumii la pescuit, după Republica Federală Germană și URSS. Aveam flotă oceanică și 6.000 de oameni la bord. Exportam pește proaspăt, dar și conserve. 

Dragoș Cladiade, fost pescar: Aici era plin de bărci, de pescari. Funcționa zi și noapte, erau lumini, e un castel de apă, era totul făcut ca la carte și funcționa non stop.

Doar că în ultimii 30 de ani industria piscicolă s-a scufundat. Pescuitul a rămas doar un hobby. 

Mariana Manea, Patronatul Peştelui: Să ai sute, mii de hectare de amenajări piscicole care stau în paragină să nu produci la tine în țară, pentru că noi producem un pește foarte sănătos, foarte sănătos, ceea ce nu se întâmplă la nivelul Uniunii.

Din lipsă de interes, investiţii şi viziune, am ajuns să importăm 85% din peştele pe care-l mâncăm. 

Mai nou, importăm şi pescari profesionişti. 

Setuma, pescar: Pescuitul e la fel peste tot. Şi peştele.

Ca să ajungă la noi, pescarii au nevoie de studii. Statul srilankez s-a gândit și la asta. Pe lângă centrele publice, sunt și școli private pentru care părinții sunt dispuși să plătească mii de dolari. Orice pentru un loc de muncă sigur – și mai ales plătit în valută – pentru copiii lor.

Ajith Peiris, decan academie: În Sri Lanka părinţii vor să îşi educe copiii şi vor cheltui oricât pentru asta. Nu contează că se împrumută la bănci sau merg să muncească în străinătate, o să facă tot ce pot pentru binele copiilor lor. 

Sri Lanka are cea mai mare școală privată de marină din estul Asiei și pregătește oameni pentru toate meseriile întâlnite pe orice fel de vas: de pescari, de croazieră, militar. Fie ca e vorba de mecanici sau de domeniul ospitalier, srilankezii au împânzit deja lumea.

Primii pescari din Sri Lanka ar trebui să ajungă în Tulcea în 4-5 luni. În vară, i-am putea vedea pe canalele Deltei. E ultimul colţ al României în care aducem meseriaşi din Asia, după ce în marile oraşe au devenit o prezenţă obişnuită. Motivul: noi nu mai avem mână de lucru specializată. Cum reuşeşte Sri Lanka să producă meseriaşi pe bandă rulantă, vedeţi data viitoare, la Observator.