Povestea a 13 tineri din Sri Lanka pentru care România a devenit un coșmar. Au muncit 14 ore pe zi fără bani și au rămas și fără acte

Străini în visul românesc, străini de casa lor şi-n căutarea unei vieţi mai bune, zeci de mii de muncitori din Asia şi Africa vin anual în România. Ne construiesc ţara, ne cresc animalele, ne gătesc mâncarea şi chiar ne sapă mormintele. 

• "Efectul Cîrstoiu" înainte de alegerile prezidenţiale. PSD şi PNL se îndreaptă spre o coliziune frontală: alegerile locale, test în cursa pentru Cotroceni

Avem nevoie de ei pentru că milioanele de români plecaţi la muncă în Vest au lăsat un gol pe piaţa muncii, acoperit acum cu angajaţi din Est. Un cerc al speranţelor, dar şi al abuzurilor. Începem o nouă serie Observator cu povestea a 13 tineri din Sri Lanka, rămaşi pe drumuri după ce, spun ei, angajatorii le-au luat actele şi i-au exploatat prin muncă. 

E o seară obişnuită în Bucureşti. Un tren soseşte în gară cu întârziere şi, grăbiţi, călătorii îşi fac loc pe peron. Cei mai mulţi vor ajunge în noaptea asta acasă, dar pentru 13 dintre ei este doar începutul unei aventuri într-un oraş necunoscut.  Hasan şi cei 12 colegi ai lui sunt din Sri Lanka. În octombrie, s-au mutat la Drobeta Turnu Severin, ca să lucreze la o firmă de construcții, cu un contract pe 2 ani. Şase luni mai târziu, i-am găsit în Gara de Nord, epuizaţi, dezamăgiţi, pierduţi printre străini şi cu unul dintre ei rănit. 

-Aveţi documente de identitate?

-Nu. Nimic. 

-Compania nu ne dă nimic. 

Pentru muncitorii srilankezi, visul românesc s-a transformat de fapt într-un coşmar

Fără acte de identitate, fără bani şi fără să ne ştie limba, au plecat din Drobeta în Bucureşti, sperând să-şi împlinească aici visul românesc care i-a aruncat la mii de kilometri de casă. O noapte au dormit în gară. Iar prima dimineaţă în Capitală i-a prins spre secţia de poliţie, unde au mers să facă plângeri împotriva firmei pe care o acuză de abuzuri. 

Hasanka, muncitor srilankez: ”S-a lucrat ture de 14 ore, fără salariu.”

Când sună acasă, în Sri Lanka, zâmbesc şi nu lasă să se înţeleagă că visul românesc s-a transformat de fapt într-un coşmar. Familiile lor depind de ei.  Un muncitor calificat, ca Hassan, vine in România pe un salariu de 2000 de lei, pe care îl trimite aproape în totalitate acasă. Asiaticii trăiesc din cazarea şi cele 3 mese pe zi, pe care angajatorul se obligă să le asigure.

Hasanka, muncitor srilankez: ”Am venit aici să facem bani pentru familie. Nu de plăcere. Nu avem la ce să ne întoarcem. Trebuie să lucrăm aici.”

Hasan si colegii lui sunt printre cei peste 60.000 de muncitori straini care și-au ales Romania drept casă în ultimii 3 ani. Nu i-a oprit nici pandemia, pentru că foamea de forță de muncă la noi e de nestăvilit. 

Ruban, manager srilankez: ”Din punct de vedere legal li se dă salariul minim. Dar întrebare este: găsești un muncitor român care vrea să lucreze în aceste condiții? Tu ai lucra? Nu. Nu există un mecanism de suport. Nu sunt oameni care vorbesc limba lor, nu sunt ambasade care să-i sprijine, nu știu ce să facă, nu-și cunosc drepturile și se profită de pe urma lor la fiecare pas.”

O portiţă întredeschisă şi către abuzuri. Un fenomen pe care România - ani la rând cel mai mare exportator de muncitori pentru Vest - îl trăieşte acum de partea cealaltă a baricadei. Ca piaţă de muncă pentru Est. 

Ioana Bauer, preşedinte ONG: ”Vorbim de exploatare prin muncă. Persoane care de multe ori sunt absolut invizibile în fata autorităților și în fața publicului larg.”

Hasanka, muncitor srilankez: ”Ne temem, nu știm ce se va întâmpla cu noi.”

La Drobeta, angajatorii celor 13 srilankezi susţin că nici nu i-au concediat, nici nu le-au confiscat paşapoartele. 

Reprezentant companie: ”Majoritatea asiaticilor folosesc România ca o punte pentru a merge în vest în mod ilegal, folosindu-se de angajatorii români care îi aduc pe teritoriul României în baza contractelor de munc„.”

La o săptămână de când au ajuns în Bucureşti, Hassan şi colegii lui împart o singură cameră, tot nu au acte şi nu ştiu încotro să o apuce. Fără drept la tratamente, sunt la mila medicilor binevoitori din spitale. Nu sunt primii străini rămaşi pe drumuri în ţara noastră, în plină pandemie. Puţini se adaptează în România. 

Ruban, manager srilankez: ”Aud povești mereu. Cine îi ajută? Nimeni.”

Cum arată ciocnirea dintre civilizaţii şi cum a ajuns România tărâmul făgăduinţei pentru asiatici, vedeţi săptămâna viitoare, la Observator.