De la vară, la iarnă, în mai puţin de 24 de ore. Când revin temperaturile de peste 25 de grade Celsius
După o perioadă cu temperaturi de vară, vremea rea a revenit. 16 judeţe şi Capitala sunt sub avertizare cod galben de vreme severă. Sunt anunţate ploi torenţiale, grindină şi vijelii până mâine seară. De asemenea, meteorologii au emis şi o informare de fenomene extreme în aceeaşi perioadă, care includ şi temperaturi scăzute, lapoviţă şi ninsoare la munte. La Cluj ninge deja de azi noapte şi s-a depus un strat consistent de zăpadă.
De Alex Prunean la 17.04.2024, 13:21Vremea a schimbat radical peisajul în multe zone ale ţării. În judeţul Cluj, oamenii au trecut de la tricou la mânuşi în mai puţin de 24 de ore.
Alex Prunean, reporter Observator: În urmă cu o zi, la Mărişel, erau 22 de grade, iar câmpurile înverzite şi copacii înfloriţi te îmbiau la o plimbare în natură. Astăzi sunt minus 2 grade, totul e acoperit cu zăpadă şi încă ninge, iar peisajul se aseamănă mai degrabă cu unul de Crăciun.
Zero grade şi strat de zăpadă în munţii Apuseni
În munţii Apuseni ninge fără oprire. La altitudini mari sunt zero grade Celsius şi s-a depus deja un strat consistent de zăpada peste lalele sălbatice abia înflorite.
- Temperaturile au scăzut şi cu 15 grade în unele oraşe, în mai puţin de 24 de ore. Cum ne afectează schimbarea...
- 16 judeţe şi Bucureşti, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi, grindină, vijelii şi ninsori la munte,...
- Iarna a revenit la munte, în Apuseni. Ninge de ore bune la Arieşeni, strat de zăpadă la Vlădeasa şi Dealu Negru
La peste 1.200 de metri, stratul de zăpadă măsoară undeva la 5 - 6 centimetri.
Vestea bună este că drumurile în zonă sunt încă practicabile.
Alex Prunean, reporter Observator: Pe drumul judeţean care duce înspre Mărişel, în zona de munte a judeţului Cluj se circulă în condiţii normale, pentru că a fost împrăştiat material antiderapant, dar zăpada plină de apă căzută în ultimele ore apasă cu putere pe toţi copacii de la margine, care riscă să ajungă pe carosabil. Unii dintre ei s-au rupt deja.
Iarnă şi în Maramureş
Peisaj autentic de iarnă este şi în Suceava. Momentan şi aici încă se circulă în condiţii bune.
Ninge fără oprire şi în Munţii Rodnei din Maramureş. La staţia meteo Iezer termometrele au arătat până la minus 2 grade Celsius. Între timp, în judeţul Alba a început să fulguiască de dimineaţă. La Gorj, din cauza vântului puternic un copac s-a rupt şi a căzut peste o maşină.
Meteorologii spun că până la finalul săptămânii vremea va fi instabiliă, cu ploi, tunete, fulgere şi ninsori pe creste. Iar de săptămâna viitoare, alte furtuni vor traversa ţara. Temperaturile de vară, cu peste 25 de grade Celsius, ar putea reveni abia la finalul lunii.