La noapte ninge în Bucureşti. ANM anunţă că se va depune un strat de zăpadă de 10 cm
În noaptea de sâmbătă spre duminică va fi lapoviță și ninsoare în Capitală și se va depune un strat de zăpadă, iar vremea se va răci accentuat, potrivit prognozei speciale pentru București, emisă de ANM.
De Redactia Observator la 25.11.2023, 12:40De sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 8.00, vremea în Capitală se va răci accentuat. Cerul va fi acoperit și pe tot parcursul intervalului, vor fi precipitații, sub formă de ploaie, iar noaptea lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă însemnate de 30-40 l/mp. Pe parcursul nopții se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 5-10 cm.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 40-50 km/h). Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.
Duminică, până la ora 18.00, vremea va fi mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări în primele ore, când vor mai fi precipitații slabe, mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade.