Antena LIVE

Curs valutar

Vreme de iarnă în România. Avertisment meteo de ninsori chiar și pentru București

Iarna s-a instalat deja în România. La munte s-a depus un strat gros de zăpadă, iar viscolul puternic a făcut ca în Bucegi să se înregistreze temperaturi de minus 27 de grade Celsius.

De la 17.11.2018, 09:07
WhatsApp
Vezi și:

Iarna s-a instalat deja în România. La munte s-a depus un strat gros de zăpadă, iar viscolul puternic a făcut ca în Bucegi să se înregistreze temperaturi de minus 27 de grade Celsius. Ninsorile s-au înteţit în timpul nopţii şi în Capitală, aflată şi ea sub avertizare de vremea rea. Aşa că şoferii s-au speriat şi au dat năvală să-şi schimbe cauciucurile. Zeci de oameni au stat la coadă numai la o singură vulcanizare. Cei mai fericiţi au plecat acasă cu anvelopele de iarnă abia după trei ore de aşteptare.

Ninsoarea care a început vineri seară, ce-i drept liniştită, i-a pus pe jar pe şoferii care au tot amânat să-şi schimbe cauciucurile.

Sâmbătă ninge în București

În București, șoferii au luat cu asalt vulcanizările. Au fost cozi mari chiar şi după miezul nopţii.

”M-am uitat pe geam, am vazut ca ninge si am zis sa vin sa imi schimb cauciucurile”, spune un șofer.

IONUT STOICA, administrator vulcanizare: A fost foarte mare agitatie. Masinile se intind pe o coada de cel putin 200 m. Si credem ca asa va fi de acum in colo, in fiecare zi.

O informare specială a fost emisă pentru Bucureşti, unde sâmbătă va ninge şi vor fi minus două grade. Din cauza vântului, însă, temperatura resimţită va fi de minus 5 grade.

Accident din cauza vremii în Suceava

Iarna a dat primele semne şi în judeţul Suceava, iar drumarii au ieşit să împrăştie, preventiv, material antiderapant. Unul dintre utilaje a rămas însă fără frâne şi a intrat într-o maşină în care se aflau patru persoane. Şoferiţa şi un copil au suferit răni la cap şi la picioare şi au fost transportaţi la spital. Pe numele celui care conducea utilajul s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală, iar firma de deszăpezire riscă să fie trasă şi ea la răspundere dacă se va dovedi că starea tehnică a maşinii nu permitea ca aceasta să iasă pe stradă.

Sub minus 20 de grade în Bucegi

La munte, zăpada de noiembrie este deja consistentă, stratul atinge 20 de centimetri. Iar pe Vârful Omu, temperatura resimţită a fost de minus 23 de grade. Ninsorile se vor intensifica în următoarele ore, iar vântul va lovi în rafale de 100 de kilometri pe oră.

Cod galben de vânt în 7 județe

Primii fulgi s-au arătat şi în staţiunile de la malul mării. În şapte judeţe a fost cod galben de vânt puternic, iar Portul Mangalia a fost închis. Valuri înalte de patru metri au lovit ţărmul.

Pentru ger s-au pregătit şi locuitorii din Harghita. Şi-au umplut magaziile cu lemne pentru foc.

Avertizare de vreme severă

În depresiuni, temperaturile ar putea scădea până spre minus 15 grade. România se află sub avertizare de vreme severă până duminică la prânz.

Vreme rea va continua însă cu un nou episod şi săptămâna viitoare. În noaptea de duminică spre luni, în sudul ţării va ninge, iar la munte va fi viscol. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend06 iarna romania temperaturi
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024