Vremea de mâine 21 iunie. Devine tot mai cald, dar ne aşteaptă ploi cu descărcări electrice. Prognoza meteo
Vremea de mâine, 21 iunie. Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în ţară şi în Europa, dar şi la ce fenomene meteo ne putem aştepta. Prognoza meteo ANM pentru ziua de miercuri vine cu temperaturi în creştere, dar şi cu înnorări temporare sau chiar ploi cu descărcări electrice. De altfel, în curând se anunţă şi primele zile de caniculă din vara lui 2023.
De Redactia Observator la 20.06.2023, 14:33Vremea de mâine, 21 iunie. Meteorologii ANM au anunţat prognoza meteo pentru ziua de miercuri. Valorile termice diurne vor continua să crească uşor în toate regiunile, astfel încât vremea va deveni călduroasă în Câmpia de Vest şi local în Câmpia Română.
Vremea în România 21 iunie
Cerul va fi variabil spre mult senin, dar cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului - după-amiaza şi seara - pe arii restrânse în Dobrogea şi la munte (îndeosebi în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali) şi doar izolat în Muntenia, Moldova şi Transilvania, iar în a doua parte a nopţii posibil în Banat şi Crişana. Punctiform vor fi posibile şi cantităţi de apă de peste 15...20 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre 9...10 grade.
Prognoza meteo Bucureşti
Vremea va continua să se încălzească uşor şi va deveni călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, dar va avea unele înnorări în orele după-amiezii şi ale serii, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade, iar cea minimă de 16...19 grade.
Vremea pe litoral şi la munte
Pe litoral, vremea va fi în general frumoasã şi caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare şi dupã-amiaza, vor fi condiţii pentru averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri trecãtoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 21 şi 24 de grade.
Vremea se va încãlzi la munte. Cerul va fi variabil, dar dupã-amiaza şi seara, pe alocuri, îndeosebi în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali, vor fi înnorãri temporare, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp.
Cum va fi vremea în Europa
În vestul, centrul şi nordul Europei precum şi în zonele aflate la nord şi la vest de Marea Neagră vremea va fi instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua. Ploile, mai ales sub formă de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar izolat va cădea grindină. În restul continentului, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în general asociate averselor şi posibil vijelii. Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în regiunile centrale, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.