Video Ce se întâmplă dacă conduci fără permis, cu permisul suspendat sau expirat
Conducerea fără permis auto este o abatere considerată gravă şi este sancţionată sever de Codul Rutier, dar şi de Codul Penal. Cei care conduc fără permis de conducere, precum şi cei care încredinţează maşina unei persoane care nu are permis de conducere riscă dosar penal, iar în unele cazuri chiar pedeapsa cu închisoarea.
Din fericire, această sancțiune este una temporară, iar în funcție de gravitatea abaterii, suspendarea se poate întinde pe o perioadă de 30 până la 90 de zile. Redobândirea permisului se poate face în anumite condiții.
Când ți se poate suspenda permisul de conducere
Conform art. 335 din Codul penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu deţine permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Persoanele care riscă şi conduc pe drumurile publice fără permis, indiferent de motivul pentru care fac acest lucru, ar trebui să fie conştiente că în acest caz nu vor putea scăpa doar cu un avertisment sau cu o amendă, ca în cazul altor abateri. Şi asta deoarece Codul penal nu prevede nicio pedeapsă alternativă.
Singura posibilitate de a scăpa fără să nu fie condamnat de la pedeapsa închisorii cu executare este închisoarea cu suspendare. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil respectivul şofer are nevoie de un avocat bun.
Însă şi în această ultimă situaţie, şoferul nu a scăpat complet de consecinţele care reies din fapta pe care a săvârşit-o. Chiar dacă îşi recuperează permisul, şoferul nu poate conduce mai devreme de 6 luni de la eliberarea din închisoare sau mai devreme de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în cazul pedepselor cu suspendare.
Pedeapsa pentru conducerea fără permis asupra ta
Neprezentarea actelor la cererea poliţistului este, de asemenea, o abatere gravă. În funcţie de situaţie, amenda este mai mare sau mai mică.
Pedeapsa pentru conducerea cu permis suspendat
Dacă aveţi permisul suspendat şi conduceţi în această perioadă riscaţi pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Pedeapsa pentru conducerea cu permis expirat
În cazul în care conduceţi cu permisul auto expirat, pedeapsa este similară cu cea din cazul neprezentării actelor la control.
Suspendarea permisului pentru 120 de zile
Suspendarea permisului de circulație pentru 4 luni se aplică pentru următoarele abateri :
- circulația sau întoarcerea pe contrasens pe autostradă
- depășirea limitei de viteză cu peste 70 km/h
- nerespectarea regulilor de circulație la trecerea la nivel cu linia de cale ferată
Anterior, pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h și nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu linia de tren se reținea permisul pentru 90 de zile, cu posibilitatea de a reduce perioada de suspendare la doar 30 de zile după un test cu 15 întrebări pentru verificarea regulilor de circulație. Totodată, circulația pe contrasens era sancționată cu reținerea permisului pentru 60 de zile.
Suspendarea permisului pentru 90 de zile pentru circulația pe banda de urgență
Circulația pe banda de urgență a autostrăzii era sancționată doar cu amendă contravențională în vechea legislație, dar acum, Noul Cod Rutier prevede reținerea permisului pentru 90 de zile dacă șoferii folosesc în mod nejustificat banda de urgență. Noile amenzi sunt cuprinse între 1305 și 2900 lei.
Reținerea permisului 30 de zile pentru comportament agresiv
Noul Cod Rutier definește şi comportamentul agresiv sau aşa-cunoscutele ,,șicanări” din trafic. Deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta, reducerea bruscă a vitezei, demarajul cu patinarea roților, întoarcerea cu frâna de mână, claxonatul excesiv și folosirea repetată a semnalelor luminoase, conducerea motocicletei pe o singură roată, ambalarea motorului sau mersul cu spatele pentru intimidarea altor șoferi, toate acestea sunt sancţionate. Amenzile sunt cuprinse între 580 și 725 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile.
Retragerea permisului pentru 12 ore pentru alcool sau consum de droguri pe baza constatării medicului
Poliția Rutieră poate suspenda pentru cel mult 12 ore permisul de circulație dacă la examenul medical, până la emiterea rezultatelor probelor de sânge, un medic constată că șoferul ar fi consumat alcool sau droguri. Anterior, legislația nu prevedea o măsură restrictivă a dreptului de circulație.
Ce acte trebuie pentru recuperarea permisului de conducere suspendat
- copie a dovezii de circulație (față și verso);
- copie a cărții de identitate;
- dovada achitării amenzii;
- cerere-tip în care se solicită reducerea perioadei de suspendare a permisului.
Noul Cod Rutier a intrat în vigoare încă de la sfârşitul lunii februarie și cuprinde sancțiuni pentru șoferii agresivi, noi ,,praguri” de viteză și pedepse mai aspre pentru manevre periculoase pe autostradă. Respectivele amenzi și sancțiuni au fost propuse după ce, în vara anului trecut, pe Autostrada Soarelui au fost mai multe cazuri de circulație pe contrasens și pe banda de urgență.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰